Decizie radicală cu privire la emisiunea „Acces Direct”, de la Antena 1. Șefii trustului Intact au luat o hotărâre radicală. Show-ul prezentat de Mirela Vaida va fi mutat de pe postul Antena 1. Emisiunea „Acces Direct” va putea fi vizionată, în continuare, dar de pe postul „Antena Stars”.

Emisiunea „Acces Direct” nu va mai fi prezentată la Antena 1. Șefii trustului Intact au decis să mute realityshow-ul la postul de televiziune Antena Stars. Întregul staff s-a revoltat cu privire la noile schimbări. Deși mulți nu sunt de acord cu ceea ce vor să facă șefii, decizia luată de management nu se va schimba.

De ce nu este de acord Mirela Vaida cu decizia conducerii trustului Intact

Conform CANCAN.RO, cea mai supărată este chiar prezentatoarea Mirela Vaida. Aceasta nu ar fi de acord cu decizia șefilor și s-ar opune vehement schimbării. Prezentatoarea nu ar fi singura care nu ar fi de acord. Se pare că producătorii emisiunii și un editor ar fi de partea Mirelei, fapt care creează și mai multă agitație. Astfel, pentru a se calma situația, reprezentanții Intact le-au oferit celor care nu sunt de acord, două variante: fie acceptă mutarea, fie li se va desface contractul.

De ce ar fi nemulțumită Mirela Vaida, de fapt, în legătură cu mutarea emisiunii „Acces Direct”. Detaliul la care nu s-a gândit nimeni
Sursă foto: Social media

Dacă va accepta să rămână prezentatoarea „Acces Direct”, dar pe postul Antena Stars, programul se va mări cu o oră în plus. Vedeta nu ar fi de acord să se mărească programul de muncă  și salariul va rămâne același. Mirela Vaida ar primi, în continuare,tot suma de 5.000 de euro pe lună.

Cine va prezenta Observatorul

Conducerea trustului Intact are deja planul făcut. Se pare că în locul emisiunii „Acces Direct”, de la Antena 1, vor fi două ore de știri al jurnalului „Observator!”, iar prezentatori vor fi Laura Nureldin și Marius Pancu.

Marius Pancu este considerat unul dintre cei mai frumoși prezentatori de știri. După o perioadă în  care a lucrat la Digi24, Marius s-a alăturat echipei de la Antena.

Laura Nureldin a fost în trecut prezentator la Antena 3, dar a plecat în 2018. De ani de zile este prezentator al Observatorului de la Antena 1.