Cleopatra Stratan este una dintre artistele ce și-au început cariera de la o vârstă fragedă. Tânăra și-a făcut apariția pe scenă la doar câțiva anișori, iar majoritatea timpului ei l-a acordat muzicii. Aceasta nu dorește momentan să urmeze o facultate.

Tânăra în vârstă de 19 ani și-a făcut simțită prezența în fața publicului de la o vârstă fragedă. Artista a crescut pe scenă iar principalul ei obiectiv a fost muzica. Cleopatra Stratan se bucură de succes, piesele ei fiind ascultate în număr foarte mare. De asemenea, tânăra se poate mândri cu o comunitate mare de fani pe rețelele de  socializare.

Cleopatra Stratan, despre alegerea de a nu merge la facultate

În ceea ce privește studiile, Cleopatra Stratan a declarat că nu dorește să urmeze momentan o facultate. Tânăra dorește să se axeze în acest moment pe cariera profesională și spune că facultatea mai poate aștepta. Edward Sanda, soțul tinerei, este de aceeași părere și spune că nici el nu a continuat studiile superioare.

„Nu vreau să fac direct o facultate. În cazul meu, consider că facultatea este o pierdere de timp, pentru că mă pot dezvolta în muzică și fără aceste studii superioare. Facultatea nu garantează succesul, mă refer în cazul meu. Dacă voi simți nevoia pe parcursul anilor o pot face oricând”, a scris Cleopatra Stratan la un moment dat pe Instagram.

Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au mutat în București

Instagram

Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au căsătorit vara aceasta. Cei doi se numără printre cele mai îndrăgite cupluri în rândul tinerilor din România. Însă, artiștii erau nevoiți să se deplaseze între București și Chișinău pentru proiectele lor muzicale. După nuntă, cei doi au decis să se mute în București. Astfel, le va fi mult mai ușor să-și desfășoare munca.

„Ne-am mutat, nu mai e stres că suntem la distanță, am scăpat de distanță, ne-am relaxat din punctul ăsta de vedere. Mă bucur foarte mult că am venit în locul în care muncesc. Bucureștiul este locul în care lucrez la carieră, aici am studioul, suntem aici împreună. Bucureștiul este nucleul carierei mele. Fiind aici îmi e mult mai ușor să monitorizez lucrurile”, a declarat Cleopatra Stratan în cadrul unei emisiuni TV.