Olga Verbițchi nu trece deloc printr-o perioadă bună, iar recent frumoasa artistă a fost eliminată și din cadrul emisiunii Barvo, ai stil.

În urma acestei întâmplări nefericite din viața sa, au început să apară tot mai multe zvonuri legate de plecarea ei din emisiune. Văzând toate aceste speclații, moldoveanca a zis că venit vremea ca oamenii care o iubesc cu adevărat să afle întregul adevăr chiar de la ea.

Olga Verbițchi a dat cărțile pe față

Cântăreața a făcut mai multe Story-uri în care a povestit ce anume a pățit în ziua cu pricina și de ce nu a fost în stare să ajungă la filmările emisiunii. Se pare că a întârziat atât de mult, încât s-a luat decizia ca ea să nu mai facă parte din acest show.

Vedeta a avut o relație toxică, iar în seara aceea s-a certat foarte, foarte tare cu fostul ei partener de viață. S-a trezit la ora 07:00 pentru a merge la filmări, dar înainte a purtat o discuție cu mama sa, iar mai apoi a avut un șoc și a leșinat. La ora 13:00, a decis să meargă la emisiune, unde a aflat că a fost descalificată, fără a i se mai da o șansă.

 

„Motivul pentru care am fost descalificată de la Bravo, ai stil! a fost pentru că am întârziat foarte mult la cea de-a patra emisiune (…) M-am trezit cu mesaje și screenshot-uri cum că aș fi fost drogată, tot felul de povești. (…) Adevărul este că eu am fost într-o relație extrem de toxică și în noaptea de dinainte de filmări am fost într-o ceartă destul de mare cu fostul meu iubit și am fost foarte, foarte, foarte jos emoțional. M-am trezit dimineață la 7, am vorbit cu mama mea la telefon, după care am avut un șoc imens și am leșinat, efectiv.

Nu am mai putut să mă trezesc ca să merg la emisiune. M-am trezit, într-un final, la 1, am plecat la Bravo și mi-au zis că sunt descalificată și asta a fost povestea. (…) A fost o cădere emoțională din cauza relației toxice în care eram, am fost abuzată și verbal, și fizic în acea seară”, a zis Olga Verbițchi.