Andreea Marin s-a căsătorit pentru prima dată când avea 19 ani. Distanța a fost cea care a pus punct primului mariaj, ce a durat șapte ani. Vedeta îi poartă un respect  deosebit celui care a dus-o pentru prima oară la altar. 

De ce a divorțat Andreea Marin de primul soț

Andreea Marin a fost căsătorită de trei ori, iar cea mai cunoscută relație a ei este cea cu Ștefan Bănică Jr. Puțină lume știe că vedeta s-a căsătorit pentru prima dată când avea 19 ani. Primul soț al Andreei Marin se numea Cristian Gheorghiță iar ,, Zâna” spune că a fost poveste de iubire sinceră între ei.

Prima relație a Andreei Marin a durat șapte ani,  iar mariajul a ajuns la final din cauză că au mers în direcții profesionale diferite. Soțul ei a plecat la studii în SUA, în timp ce Andreea Marin a început să prezinte emisiunea „Surprize Surprize”. Vedeta a povestit, într-un interviu acordat recent, că distanța a fost cea care a dus la sfârșitul  relației.
Andreea Marin, una dintre cele mai apreciate vedete de la noi / Sursă foto: social media

Această despărțire a noastră a venit într-un moment în care eu eram prea fragedă, nu eram destul de matură și în același moment am început munca nebună la ”Surprize”, am simțit o singurătate. M-am simțit singură. N-am făcut față acestei distanțe.

De iubit ne iubeam în continuare, dar aveam nevoie de omul acela lângă mine. El n-a făcut nimic rău, dar a avut niște studii, un master de urmat, cu care am fost amândoi de acord și, practic, n-am făcut față, a declarat Andreea Marin în cadrul emisiunii „În oglindă”.

De ce s-a căsătorit Andreea Marin atât de devreme ?

În ceea ce privește căsătoria la o vârstă fragedă, Andreea Marin a declarat că întotdeauna a fost adepta ideii de familie perfectă. Vedeta  și-a pierdut mama când avea nouă ani, iar acest lucru a marcat-o profund. După moarte unuia dintre părinți, Andreea Marin a încercat să caute idealul de familie apropiată.

Mereu am fost în căutarea acestui ideal. Am dat și greș, n-am ales bine sau poate nu a existat potrivire. E foarte simplu să stai pe margine și să judeci ce se întâmplă în viața unui om, dar numai el știe care i-au fost sentimentele, ce a trăit, ce suferințe duce în suflet, a mai spus Andreea Marin.