Reclamă

Tânăra devenită cunoscută după participarea la emisiunea matrimonială „Puterea dragostei” are o comunitate mare în mediul online. Andra Voloș împărtășește cu fanii tot ceea ce i se întâmplă. În urmă cu câteva săptămâni, vedeta le mărturisea că s-a mutat în Italia. Recent, fanii internauții erau curioși de ce Andra Voloș a plecat din România. Răspunsul ei nu a întârziat să apară. 

Motivul pentru care Andra Voloș a plecat din țară

Recent, tânăra a organizat o serie de întrebări și răspunsuri pe Instagram. Fanii au vrut să afle de ce s-a mutat în Italia. Chiar dacă are mulți prieteni în România, dorul de familie este mai puternic. După ce s-a gândit bine dacă să facă acest pas sau nu, tânăra și-a dat seama că traiul în Italia este mai liniștit, fiind și locul unde aceasta a copilărit și studiat. În Italia, se află și mama sa cu care are o legătură strânsă și alături de care își dorește să petreacă timp, ceea ce îi oferă sentimentul de acasă.

„Primesc întrebarea asta mereu. De ce nu am rămas în România? Sunt foarte multe motive. Le-am pus pe o balanță și vreo 2-3 luni m-am gândit dacă să fac sau nu acest pas. În Italia sunt mult mai liniștită, este mama aici de mulți ani, am prieteni, am învățat aici, am copilărit, am studiat și sunt mai liniștită sufleteste. În Italia trăiesc sentimentul de liniște, de acasă, mai ales că este mama aici”, le-a povestit Andra Voloș fanilor din mediul online.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Andra Volos (@andravolos)

Chiar dacă locuiește în Italia, vedeta nu are de gând să se stabilească acolo. Andra Voloș a mai povestit că nu se mută definitiv în Italia și că vine în România atunci când trebuie să se ocupe de un proiect sau să își viziteze rudele rămas în România.


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro