De ceva vreme, Maria Constantin trăiește o frumoasă poveste de dragoste. Mai multă lume a întrebat-o dacă este pregătită să se căsătorescă, din nou, pentru a treia oară. 

Interpreta de muzică populară se pregătește de nuntă, care va avea loc anul viitor. Se pare că artista a ales ca nunta să fie organizată în cursul săptămânii, joi. În cele din urmă, frumoasa artistă a explicat de ce nu a ales ca evenimentul să aibe loc în weekend.

social media

Care este motivul pentru care nunta Mariei Constantin nu se va desfășura în weekend

Chiar dacă ar fi vrut să facă nunta anul acesta cu iubitul ei, Robert Stoica, frumoasa artistă a decis că trebuie să amâne din nou evenimentul. Fratele artistei se căsătorește și el acest an. Drept urmare, Maria nu dorește să aibă loc două evenimente foarte importante într-un timp atât de scurt. În cele din urmă, artista a mărturisit că nunta ei va avea loc anul viitor, într-o zi de joi, la sfârșitul lunii iulie.

Motivul pentru care artista a ales ziua de joi a nunții este că dorește ca toți artiștii invitați să poată participa la eveniment pentru a cânta. Așadar, cum mai toți artiștii sunt ocupați în weekend, Maria Constantin a găsit soluția.

„Ne gândisem să facem nunta anul acesta, dar nu se poate, pentru că face fratele meu nunta. Erau prea multe nunți, era aglomerație mare. Plus că trebuie să vină toți artiștii, așa că vom face joia, nu sâmbăta sau duminica. O vom face la anul, la sfârșitul lunii iulie sau începutul lunii septembrie”, a declarat Maria Constantin pentru Click!

Interpreta de muzică populară se mărită pentru a treia oară. Ultima căsătorie a fost cu Marcel Toader. Totuși, frumoasa cântăreață dorește să rămână alături de Robert Stoica tot restul vieții!

„Sunt la a treia nuntă. Așa e! Lasă că sunt altele la a cincea și tot se despart. Dar la mine va fi ultima. Mi-am promis solemn și am luat decizia asta chiar înainte să mă mărit a treia oară. M-am maturizat, am trecut prin foarte multe. Am văzut că noi nu ne certăm, tocmai asta e!”, a spus artista.