Lidia Buble și-a propus să își depășească toate limitele anul acesta.

Deși nu a trecut nici măcar un an de când a plecat în „Asia Express”, vedeta a spus „da” unei alte provocări. Fanii știu deja că artista este în junglă, acolo unde face parte din show-ul „Sunt celebru, scoate-mă de aici”

Lidia Buble este, fără doar și poate, o persoană extrem de ambițioasă. Vedeta vrea să își demonstreze că nu are limite și că nimeni și nimic nu o poate opri atunci când își propune ceva. Artista abia a prins gustul competițiilor, iar acum, la nici un an de la „Asia Express”, și-a făcut, din nou, bagajele.

Deși nu multă lume se aștepta, se pare că Lidia este pregătită pentru o nouă aventură. De data asta, pe cont prorpiu. Artista a arătat tuturor că este dispusă să renunțe la confortul de acasă pentru un concurs. „Sunt celebru, scoate-mă de aici” o va supune pe șatenă unor noi provocări care nu sunt deloc ușoare.

La fel ca în „Asia Express”, Lidia Buble își va valorifica potențialul la maxim. Vedeta va da tot ce are mai bun și va fi un adversar de temut. Aceasta are deja experiența unui show destul de dur, așa că nu va avea prea multe probleme. Totuși, un singur lucru îi va lipsi cel mai tare și anume, familia.

Lidia Buble a dispărut, deja, de pe social media

Fanii Lidiei știu foarte bine cât de atașată este aceasta de familia sa. Tocmai din acest motiv a și acceptat, în urmă cu un an, să participe la „Asia Express”. Competiția a fost singura ocazie în care a putut să petreacă atât de mult timp alături de sora, Estera.

De data asta, "https://dev.substantial.ro/lidia-buble-portretul-barbatului-ideal-ce-nu-trebuie-sa-faca-sub-nicio-forma-viitorul-ei-partener/">Lidia Buble a fost împinsă în competiție de alte motivații. Vedetei îi place foarte mult adrenalina, iar „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a venit la fix.

„Când este vorba de lucruri cât mai nebune și mai îndrăznețe și mai periculoase, eu o să fiu moț. Asta nu înseamnă că mie nu îmi este frică sau că nu am temerile mele. Sunt genul de persoană care iubește viața foarte mult.

Îmi place foarte mult aventura, îmi place să îmi fac prieteni. Îmi place să îmi fac amintiri. Eu sunt convinsă că acolo o să întâlnesc oameni foarte fani”, a povestit Lidia Buble.

"tiktok-embed" style="max-width: 605px; min-width: 325px;" cite=
"https://www.tiktok.com/@lidiabubletok/video/7130262427542785285"
data-video-id="7130262427542785285">
"@lidiabubletok" href="https://www.tiktok.com/@lidiabubletok" target="_blank" rel="noopener">@lidiabubletok ? @suntcelebru.official @PRO TV "♬ sunet original - Lidia Buble" href=
"https://www.tiktok.com/music/sunet-original-7130262422761376518"
target="_blank" rel="noopener">♬ sunet original – Lidia Buble