Reclamă

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea mondenă. Cei doi se iubesc de ani de zile și au împreună o familie superbă. Acum, principala lor prioritatea sunt cei trei copii cărora vor să le ofere cea mai bună educație.

Adela Popescu și Radu Vâlcanu se complează de minune, din toate punctele de vedere. Pasiunea lor pentru actorie i-a adus împreună, iar acum, sunt de nedespărțit. Cei doi și-au consolidat relația așa cum au știut ei mai bine, iar în prezent, se bucură de liniștea de acasă.

Adela și Radu au o familie superbă, iar cei trei copiii ai lor le fac viața mai frumoasă. Adela și soțul ei se sincroniează în așa fel încât cei mici să aibă parte de toată atenția lor. Fiind la vârsta la care învață totul și au nevoie de informații, vedeta și-a dorit o educație propice pentru ea.

De ce a ales Adela Popescu să-și dea copiii la o școală privată. Vedeta plătește o avere, în fiecare lună
Arhivă presă

Fără să se ferească, Adela Popescu a recunoscut că a apelat la o școală privată. Vedeta a luat această decizie nu pentru că nu ar crede în învățământul de stat, ci pentru că este mult mai comod. Programul ei nu-i permite să meargă în fiecare zi după cei mici la 12 la școală. Astfel, a optat pentru o școală care să i se potrivească ca și program.

Adela Popescu a făcut alegerea cea bună

În plus, după ce a făcut un mic calcul, aceasta a ajuns la concluzia că nici la stat nu ar fi costurile mai mici. Ci, din contră. Cu toate activitățile pe care vrea să le bifeze cu cei mici, ar ajunge cam la aceleiași cheltuieli. Ba mai mult, aici se mai adaugă stresul și timpul pierdut pe drum.

„Când vezi o taxă la o școală privată poate să ți se pară mult, dar când tragi linie îți dai seama că ajungi tot acolo, dar cu mai mari bătăi de cap. Ca să ajung la o școală de stat bună trebuia să merg 40 de minute cu mașina, să mă coste la After School 500-600 de euro, după care să îl duc la Dinamo etc.”, a spus Adela Popescu pentru Unica.

În prezent, Adela Popescu și-a luat familia și au plecat în vacanță în Bali. Nu este pentru prima dată când călătoresc acolo, așa că se simt ca acasă.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro