Reclamă

În ultima perioadă, Lora este destul de scumpă la vedere. Artista nu mai apare la fel de des la TV și s-a mutat în online, acolo unde le comunică fanilor toate planurile ei. Totuși, din când în când, Lora mai acceptă și invitațiile prietenilor la podcasturi.

Lora este una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală de la noi. Aceasta are mii de fani care îi sunt alături încă de la debutul muzical. O altă persoană care îi este alături de foarte mult timp este și Ghenu, iubitul ei. Cei doi au o relație de șapre ani, dar nu se grăbesc să se căsătorească.

Lora și Ghenu au participat la primul sezon de „Asia Express”, acolo unde au arătat tuturor că nimic nu este imposibil. Relația lor a rezistat testului suprem, iar artista a fost punctul de sprijin și echilibru al cuplului. Atunci, dar și de multe ori în viață, vedeta a demonstrat că se poate descurca în orice circumstanță.

Cu Lora nu se pun nici bărbații

Invitată în podcastul lui Horia Brenciu, Lora a vorbit deschis despre abilitățile ei de a face fața oricărei situații. Venită din provincie, artista știa că trebuie să aibă bani la Capitală, așa că nu a stat prea mult pe gânduri. Blondina care era la fel de sexy care acum, a pus pariu cu un bărbat.

Pariu nu a fost deloc unul obișnuit, ci a implicat multă băutură. Bărbatul respectiv a crezut că o va învinge pe Lora, dar a uitat un aspect foarte important: originile de moldoveancă ale vedetei.

„Am băut o sticlă de vin. Vezi că sunt moldoveancă, nu ai nicio șansă cu mine. Horia, vrei să îți zic un secret? Știi cum am făcut eu primii bani când am venit în București? Cei mai ușori bani dintre toți. Vreo 300 de euro.

Am făcut pariu cu un băiat care a încercat să mă îmbete și i-am spus că nu are nicio șansă. Și am făcut duel cu el.”, a povestit Lora în cadrul podcastului amintit.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro