Medicii care l-au tratat pe artistul de muzică populară, au fost dați în judecată. Reprezentanții clinicii „Nera” au deschis un proces de anulare a sancțiunilor aplicate de Direcția de Sănătate Publică. Aceștia erau ferm convinși că vor rezolva problema amenzilor în instanță.
Medicii care l-au tratat pe regretatul cântăreț de muzică populară au fost trimiși în instanță. Reprezentanții clinicii „Nera”ar fi deschis un proces de anulare a amenzilor aplicate de DSP. În cele din urmă, aceștia s-au trezit într-o situație nu tocmai plăcută. Judecătorii au stabilit că reclamanții au încălcat legea.
Decizia instanței
Instanța a decis să îi amendeze pe cei care au încălcat legea cu suma de 80.000 de lei. Reprezentanții clinicii oxigenează oamenii infectați pentru a produce bani, ulterior donându-i pentru Biserica Ortodoxă Română. Interpretul Petrică Mîțu Stoian ar fi fost oxigenat până i-ar fi țâșnit sânge din plămâni. Însă, judecătorii au decis că amenzile asupra reprezentanților au fost aplicate legal.
„Respinge plângerea contravențională formulată de petentul CLINICA NERA SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL SĂNĂTĂŢII – DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ CARAŞ-SEVERIN împotriva proceselor verbale de contravenţie seria CS NR. 901 din data de 10.11.2021 şi seria CS nr. 902 din data de 11.11.2021. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune sub sancţiunea nulităţii, inclusiv motivele, la Judecătoria Oraviţa.”, este decizia instanței, atacată deja de reprezentanții clinicii.
După moartea artistului, DSP a făcut controale mai amănunțite asupra clinicii unde a fost internat artistul. Astfel, DSP i-a amendat pe aceștia cu 80.000 lei. 30.000 lei au fost alocați pentru nerespectarea personalului unității a protocoalelor și procedurilor medicale. Alți 40.000 de lei au fost alocați pentru nerespectarea obiectului de activitate înscris în autorizația sanitară de funcționare, iar restul de 10.000 pentru nepăstrarea probelor de alimente, conform legislației în vigoare.
Deși „Clinica Nera” funcționează cu ajutorul unui medic specialist, cinci asistenți medicali, un specialist ORL și un medic de familie nu erau prezenți în unitate la acel moment. Aceștia trebuiau să se prezinte la muncă în intervalul orar 13:00-18:00.
„SC Clinica Nera SRL și Nera Clean Services SRL funcționează ca și cum împreună formează o unitate sanitară cu paturi în care pacienții sunt internați. Centrul de medicină hiperbară nu deține nici structura și nici personalul necesar. Supravegherea pacienților încetează, astfel, după ședințele de terapie hiperbară. Eventualele complicații sau urgențe sunt lăsate pe seama Serviciului Județean de Ambulanță/SMURD. În curtea imobilului existau două autoturisme de tip ambulanță inscripționate cu sigla Fundației Sfânta Irina dar, potrivit notelor de relații ale medicilor din clinică, aceștia nu practică acolo medicina de urgență”, a precizat DSP la momentul respectiv.