Reclamă

Un tânăr din București a avut parte de un incident complet neașteptat și, mai ales, dezgustător. Bărbatul a mers într-un mall din capitală, la un cunoscut local de fast-food, pentru a-și cumpăra o shaorma. Surpriza neplăcută a venit la scurt din timp după ce și-a procurat produsul. Nu doar că a fost nevoit să înainteze o reclamație, dar a postat și un videoclip în mediul online, în care le-a prezentat internauților ce a putut să găsească în interiorul preparatului. 

Shaorma „cu de toate”

În videoclipul postat pe rețelele de socializare se vede cum din shaorma iese un vierme care îți întoarce stomacul pe dos. Bărbatul, indignat, mărturisește că se afla în Pep & Pepper Plaza și întâmplarea a avut loc la puțin timp după achiziționarea alimentului. Ulterior, după ce a terminat de imortalizat momentul, tânărul a solicitat prezența managerului restaurantului. Motivul invocat de către bărbat după sesizarea incidentului a fost unul de-a dreptul uluitor. Acesta a susținut că este doar un vierme de salată.

„Ia uitați în mâncare, oameni buni. Aici, în Plaza, mănânc puțin mai natural. Ce să zic, mi-au dat de mâncat un vierme”, a declarat bărbatul, după evenimentul nefericit.

@petrudavidlupean♬ sunet original – Petru-David Lupean


Videoclipul postat a strâns nu mai puțin de 13.7 k aprecieri. Nici comentariile nu au fost într-un număr redus. Astfel că, oamenii au transmis sute de mesaje cu privire la ce s-a întâmplat. Unii dintre ei s-au amuzat copios pe seama situației, însă alții au fost la fel de revoltați precum tânărul pus în fața faptului împlinit.

„Să mi-l pui și mie într-o cutie, că merg mâine la pește”, „Zi mersi că e salată naturală, crescută în pământ, aia crescută în vată nu o să facă niciodată viermi”. „O fi crezut că vii de la sală și ai nevoie de proteină”, acestea au fost câteva dintre comentariile amuzante referitoare la situația dezgustătoare.


Reclamă

Share.

21 de ani, absolventă a Facultății de Jurnalism și științe ale comunicării din Iași, a trecut prin pepiniera de jurnaliști a revistei " Opinia studențească ", însă totuși novice în presă, își dorește o carieră de jurnalist și să aducă oamenilor știri de calitate. De asemenea, își propune să pună în aplicare integritatea și etica acestei meserii

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro