David Popovici, în vârstă de 17 ani, s-a retras din finala probei de 400 de metri liber de la Campionatul European de înot organizat la Roma. Campionul mondial se calificase în această dimineață, cu timpul de 3:47.99 minute, al patrulea cel mai rapid înotător din serii. Finala era programată în această seară, de la ora 19:53. 

Care a fost cauza retragerii din competiție

Adrian Rădulescu, antrenorul său, a explicat de ce s-a retras sportivul din finala probei, în urmă cu câteva ore. Se pare că această hotărâre nu a fost pusă seama vreunei accidentări sau a unui incident neplăcut. Este vorba numai despre suprasolicitarea din ultima perioadă.

„Nu s-a accidentat, este bine din punct de vedere fizic. Probabil ar fi înotat OK în finala de diseară, dar s-au adunat foarte multe și vrem să mai facem lucruri bune în continuare.

A fost multă emoție la acest European. Am decis că este mai bine să-l protejăm, mai ales că stăm la București numai două zile. Pe 21 august plecăm la Lima, pentru participarea la Campionatul Mondial de juniori, unde avem din nou obiective frumoase”, a declarat antrenorul.

David Popovici s-a retras din finala probei de 400 de m liber. Înotătorul a luat această decizie din cauza oboselii
Arhivă presă

La revenirea în țară, nu va exista nicio festivitate oficială

Sportivul de la CS Dinamo a impresionat la Europene, câștigând două medalii de aur (100 metri liber și 200 metri liber). Însă, la întoarcerea în România, David Popovici nu va avea parte de nicio ceremonie la salonul oficial al aeroportului Otopeni.

Potrivit spuselor Cameliei Potec, Președintele Federației Române de Natație, familia și antrenorul tânărului au fost cei care nu și-au dorit să existe o festivitate. Motivul? Sportivul se simte obosit după competiția de la Roma și nu își dorește o revenire de amploare.

„Faptul că nu va fi o primire oficială publică e dorința părinților și a antrenorului Adrian Rădulescu. Ei au vrut să sărim peste conferința de presă și primirea oficială. David e foarte obosit și urmează o perioadă grea. Peste câteva zile va răspunde unor întrebări, cu echipa Federației, la un antrenament”, a declarat Camelia Potesc, la DigiSport.