Reclamă

David Popovici, înotătorul de renume mondial, a fost amenințat de un vecin în stare de ebrietate, care i-a spus că îi va distruge mașina. Incidentul s-a petrecut pe 20 ianuarie și a necesitat intervenția promptă a poliției, care l-a imobilizat și reținut pe agresor. Vecinul în vârstă de 70 de ani a fost apoi transportat la secția de poliție pentru audieri și ulterior la spital pentru îngrijiri medicale.

Politia Capitalei a fost notificată printr-un apel la 112 de către Popovici, care a raportat incidentul la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție. „La data de 20 ianuarie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, de către un tânăr, cu privire la faptul că vecinul acestuia, în vârstă de 70 de ani, i-a adresat amenințări”, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei.

Ajunși la locul incidentului, polițiștii au constatat că vecinul sportivului, aflat sub influența alcoolului, l-a amenințat pe Popovici cu distrugerea bunului său personal. Polițiștii au acționat imediat, imobilizând și încătușând bărbatul pentru a preveni escaladarea conflictului.

De asemenea, autoritățile competențe au informat persoana vătămată despre posibilitatea solicitării unui ordin de protecție. Cu toate acestea, conform comunicării oficiale „Persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile legale privind ordinul de protecție, însă a refuzat completarea formularului de evaluare a riscului iminent”.

În prezent, cazul se află sub investigație, polițiștii continuând să evalueze situația pentru a stabili măsurile legale necesare împotriva agresorului.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro