Data la care vor fi livrați banii pe cardurile sociale. Ministrul Pîslaru a explicat motivul întârzierii plăților

Data actualizării: 01/08/2025

Persoanele vulnerabile care așteaptă banii promiși prin programul „Sprijin pentru România” vor trebui să mai aibă răbdare. Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că încărcarea cardurilor sociale nu se va face în luna august, așa cum mulți sperau.

Deși prima tranșă de 125 de lei era programată pentru iunie 2025, un număr semnificativ de beneficiari nu a primit încă banii.

După luni lungi de așteptare, ministrul Dragoș Pîslaru a anunțat când vor fi încărcate cardurile sociale în 2025.

 


Potrivit ministrului, motivul principal al întârzierii a fost lipsa fondurilor, cauzată de cheltuielile mari făcute de guvernul anterior în 2024. Din acest motiv, noul executiv a fost nevoit să apeleze la sprijinul Comisiei Europene pentru a acoperi sumele necesare.

Citește și:

„Practic, în anul acesta, ce a fost nevoie a fost să suplimentăm bugetul din alte operațiuni ca să putem să ne asigurăm că avem resurse măcar pentru aceste plăți, pe cardurile care au aceste plăți de 125 de lei de două ori pe an prinse în legislație pentru categoriile cele mai vulnerabile din România”

În 2025, mecanismul de acordare a sprijinului s-a schimbat semnificativ față de anii trecuți. Dacă în 2024 se ofereau șase tranșe de câte 250 de lei, acum cardurile sociale vor fi alimentate doar de două ori pe an, cu suma de 125 de lei la fiecare șase luni. Prima tranșă trebuia virată în iunie, iar a doua urmează să fie livrată până la finalul anului.

Dragoș Pîslaru a precizat că există resursele necesare pentru ambele tranșe din 2025, însă în august nu va avea loc nicio încărcare.

„Definitivarea cadrului legislativ după care prima tranșă ar trebui să fie foarte rapidă, tocmai din motivele pe care le-am spus, existând poate o diferență de 10% persoane care au intrat în acest grup țintă”

Programul „Sprijin pentru România” este susținut din fonduri europene, cu un buget total de 865 de milioane de euro pentru întreaga perioadă 2021–2027. Conform ministrului Pîslaru, s-au cheltuit deja 580 de milioane de euro în anii 2022 și 2023, iar în 2024 s-au utilizat încă 300 de milioane. Aceste sume au epuizat aproape integral fondurile disponibile, ceea ce a pus presiune pe bugetul anului 2025.

În lipsa banilor din fondurile europene, autoritățile române au fost nevoite să caute soluții alternative pentru a susține programul.

„Pentru a face plata cardurilor sociale, actualul guvern a fost nevoit să suplimenteze bugetul din alte operațiuni”

El a mai subliniat că, în ciuda dificultăților, se urmărește ca plățile să fie făcute integral până la finalul anului.

Cardurile sociale, odată încărcate, pot fi folosite timp de 12 luni. Beneficiarii pot achiziționa alimente de bază și mese calde, dar nu au voie să cumpere produse nealimentare, alcool sau țigări. Această regulă rămâne neschimbată și în 2025, iar comercianții parteneri trebuie să respecte condițiile impuse de program.

În prezent, unele persoane au primit deja cei 125 de lei pe cardurile sociale, însă multe altele așteaptă în continuare.

„Există resurse pentru plata celor două tranșe de 125 de lei”

De asemenea, acesta a lăsat de înțeles că, după finalizarea documentației legislative în luna august, prima tranșă restantă va fi virată rapid.

Programul rămâne esențial pentru peste două milioane de români cu venituri mici, iar autoritățile susțin că fac eforturi pentru a nu întrerupe acest sprijin. Totuși, modificările din 2025, inclusiv reducerea valorii și frecvenței plăților, au dus la nemulțumiri în rândul beneficiarilor.

Dragoș Pîslaru a spus că guvernul actual nu a avut altă soluție, dar că face tot posibilul pentru ca sprijinul să ajungă la cei care au nevoie.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨