Daria Radionova a trăit în ultimele luni un adevărat roaller coaster amoros.

Rusoaica a fost la un pas să ajungă la altar alături de un celebru artist de origine iraniană, însă a pus punct subit relației respective. Ulterior, șatena s-a împăcat cu Alex Bodi pentru a încerca să construiască alături de acesta o familie. Din nefericire niciunul dintre planuri nu a funcționat, iar Daria a suferit enorm în urma ambelor separări.

Se axează pe afacerea ei

Daria Radionova a devenit celebră  în Marea Britanie după ce s-a afișat la volanul mai multor mașini luxoase. Rusoaica și-a îmbrăcat doi dintre bolizi în cristale Swarowski, fapt care i-a adus și mai multă notorietate în Londra. Daria era în trecut și proprietara a două afaceri profitabile, însă pandemia i-a pus pe butuci încasările.

După ce a trecut prin eșecurile amoroase, Daria a decis să se ocupe mai mult de brandul ei de haine. Astfel, aceasta l-a relansat sub o altă denumire sperând că astfel va da din nou lovitura.

Inclusiv pe contul ei de Instagram, rusoaica promovează intens obiectele vestimentare pe care le și comercializează în magazinul ei. De la costume de baie și lenjerie intimă, până la rochii de lux și haine de blană, toate pot fi achiziționate sub semnătura brandului ei.

Sursa foto: Instagram

A pierdut bani din cauza lui Alex Bodi?

Daria Radionova i-a fost alături lui Alex Bodi atunci când acesta a fost săltat de acasă de mascați și ulterior arestat. Rusoaica a stat singură timp de o lună în casa din Tunari a afaceristului. După ce milionarul a fost plasat în arest la domiciliu, Daria a petrecut de asemenea o perioadă de timp alături de acesta. Atunci când s-au despărțit, focoasa șatenă i-a reproșat lui Bodi că una dintre afacerile ei a avut pierderi mari tocmai din cauză că ea a rămas în România alături de el și nu s-a întors în Londra pentru a se ocupa de administrarea ei.