Daniela Crudu și-a tunat bolidul de lux. Vedeta a scos din buzunar zeci de mii de euro: „Mașinuța este gata!”
Daniela Crudu nu se uită la bani când vine vorba de mofturile sale. Vedeta și-a achiziționat recent o mașină de lux, de care este extrem de mândră. Imediat ce a intrat în posesia ei, Cruduța s-a lăudat fanilor de pe Instagram. Imaginile de senzație au fost pe placul acestora, care s-au bucurat de succesul ei.
Mașina pe care și-o luase înainte nu era tocmai pe gustul ei. Bruneta a remarcat că noului ei bolid de lux îi lipsea ceva și anume o culoare care să o reprezinte. Nu a stat prea mult pe gânduri și s-a pus pe treabă. A decis să își personalizeze mașina după bunul plac și ceea ce a ieșit a lăsat pe toată lumea extrem de impresionată.
Daniela Crudu a obținut ceea ce și-a dorit
Până la această vârstă, frumoasa vedetă a reușit să facă tot ceea ce și-a propus. Este o femeie împlinită care se poate lăuda cu o carieră de succes. Pe lângă asta, fosta concurentă de la Asia Express își iubește extrem de mult fanii și petrece mult timp pe social media, drept urmare le-a povestit acestora multe lucruri din viața ei personală.

Filozofia ei e simplă. Aceasta preferă ca admiratorii săi să afle lucruri despre ea direct de pe contul ei de Instagram pentru a nu lăsa loc de speculații și concluzii eronate. Din acest motiv ea nu se ascunde niciodată și a fost mereu extrem de sinceră cu ei.

Chiar dacă a muncit din greu pentru a ajunge unde este acum, diva se răsfață ori de câte ori are ocazia. Daniela Crudu și-a modificat bolidul de lux, un BMW X6, pentru a reflecta mai bine propriul ei stil. A ales astfel să îl vopsească într-o nuanță de albastru deschis și pentru a o face unică a folosit foarte mult sclipici. Ceea ce a ieșit a fost o veritabilă mașină „Barbie” de care este foarte mândră și entuziasmată.
„Ce credeți? Mașinuța este gata! Uitați cum arată, este bombă! Este superbă, mulțumesc. Am cea mai tare mașinuță. Toată lumea se uită după ea, sunt cea mai fericită”, a spus Daniela Crudu încântată.





