Daniela Crudu a fost criticată dur de fanii ei din mediul online, din cauza operațiilor estetice pe care le are. Se pare că la capitolul operații estetice, Cruduța este expertă; pentru că are deja o grămadă . Cei care nu sunt fericiții cu decizia ei de a-și face tot mai multe intervenții de acest fel, sunt chiar fanii de pe Instagram.

Daniela Crudu a fost criticată aspru de urmăritori

Din cauza operațiilor estetice pe care le are, Daniela Crudu a avut o serie de avantaje; dar și o serie de dezavantaje. Se pare că de foarte multe ori, urmăritorii i-au sărit în cap în mediul online. Vedeta a primit zeci de mesaje răutăcioase și sute de comentarii la fel de urâte. Cauza este una simplă: și-a făcut prea multe operații estetice și este de nerecunoscut pentru fani.

Pe Instagram, acolo unde postează în permanență fotografii cu ea, focoasa brunetă a fost criticată dur, fanii susținând că nu o mai recunosc. Cruduța a devenit cunoscută întregii lumi, după ce a obținut rolul de asistentă TV. Daniela era apreciată din plin pentru formele apetisante și frumusețea naturală, pe care nu le mai are deloc acum. Sau cel puțin asta susțin fanii la fiecare apariție pe care o are vedeta.

Daniela Crudu a fost criticată în repetate rânduri. Fanii ei de pe Instagram s-au întrecut în comentarii unii pe ceilalți; care nu erau deloc în sensul bun. Una dintre urmăritoare i-a zis că s-a schimbat foarte mult. Și a susținut că nici nu mai seamănă deloc cu cea pe care o iubeau.

”Te-ai schimbat foarte mult, nici nu mai zici ca ești tu . Buzele alea ??‍♀️ sunt ??‍♀️””/ ”Daniela te-ai schimbat in rau!!! Inainte erai foarte frumoasa ,acuma ti-ai schimbat complet fața ?”/ ”Nici nu am recunoscut-o , a trebuit sa ma uit de doua ori sa îmi dau seama ca e Cruduța, lăsa-te naturală ca ești mult mai frumoasa , cine te place ,te place indiferent cu sau fără operații!”, sunt doar câteva dintre comentariile primite de vedetă.