Daniel Pavel și Marina, partenera sa de viață, trăiesc o frumoasă poveste de dragoste care durează de mai bine de 7 ani de zile. Cei doi îndrăgostiți s-au cunoscut la vremea aceea într-o bibliotecă și au fost imediat atrași unul de celălalt. Au făcut schimb de numere de telefon și nu le-a păsat nici măcar un moment de diferența de vârstă dintre ei. Dragostea învinge mereu și așa a fost și în cazul lor.

Daniel Pavel se pregătește de nuntă

După ce a stat mai bine de jumătate de an fără ea, prezentatorul îndrăgitei emisiuni de la Kanal D, a realizat că ea este femeia alături de care își dorește să trăiască până la sfârșitul vieții, și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie. Din imaginea postată pe rețelele sociale reiese că i-a a spus „Da!”, ceea ce înseamnă că urmează o altă nuntă de zile mari în lumea mondenă.

Eu dorul ei îl port. Iar ea..a decis sā-mi poarte inelul⭕️❤️‍🔥„, a scris Daniel Pavel în dreptul imaginii cu viitoarea lui soție, de pe contul lui de Instagram.

Imediat după ce imaginea a apărut în mediul online, fanii s-au grăbit să îi felicite și pentru că sunt foarte atenți la detalii au remarcat că inelul primit de Marina seamănă cu acela pe care o altă vedetă de la noi l-a primit recent. Este vorba chiar de cel pe care Alex Velea i l-a dăruit frumoasei sale iubite, Antonia.

 

Daniel Pavel, prezentatorul Survivor România, și-a cerut iubita în căsătorie: "A decis să-mi poarte inelul"

 

„Wow, ce frumos e inelul, dacă nu mă înșel, e exact ca a Antoniei 😍😍 (p.s la prima ocheadă aruncată, am avut impresia că e alt deget ridicat)”, Să fiți sănătoși și fericiți!!!!”, „Cel mai tare mod prin care să faceți poză arătând inelul❤️ felicitări” sau „Seamănă cu al Antoniei”,sunt doar câteva dintre comentariile primite de cei doi din partea fanilor lor.