Daniel Onoriu traversează o perioadă destul de complicată și incertă. Pilotul a surprins pe toată lumea cu acțiunile sale din ultima perioadă. A anunțat divorțul de Isabela, apoi s-a răzgândit spunând că a fost o tactică de marketing. Mai apoi a revenit asupra divorțului spunând că de această dată este real, iar acum vrea să se împace cu Mihaela prima sa soție.
Acum, că divorțul de Isabele este unul concret și cei doi chiar s-au separat, Daniel Onoriu a început să se gândească la fostele relații, dar și la viitorul său. Recent, pilotul a mărturisit că acum regretă divorțul de prima soție și că s-ar întoarce oricând la ea. Se pare că acesta este cuprins de remușcări și își dorește să aibă viața pe care o aveam acum câțiva ani. Însă, deși el și-ar dori împăcare, prima soție nu pare dispusă să audă de așa ceva.
„Eu am avut două căsnicii la viața mea. Cu prima mea soție am făcut trei copii minunați și frumoși. Regret că mi-am lăsat nevasta, pe prima nevastă, pe Mihaela. Nu mă mai primește, dar să știi că acum copiii mei s-au făcut mari și pot să am o discuție părintească. Fiul meu cel mare mi-a propus așa: «Tată, stai câteva luni, vezi dacă îți place de mama. Vezi dacă ei îi mai convine de tine și dacă este să faceți pasul acesta, Doamne ajută. Mie mi-ar plăcea să vă împăcați».
Și așa că dacă el merge pe vorba aceasta, așa o să și fac. Nu vreau să forțez nimic, pentru că vreau să fiu sigur că vreau să mă întorc la ea. Dacă ea ar veni acum la mine, din toată inima aș spune da.”, a declarat Daniel Onoriu, la Antena Stars.
Care sunt motivele divorțului de Isabela
Isabela, cea de-a doua soție a lui Daniel Onoriu, a rupt tăcerea și a vorbit deschis despre motivele divorțului. Deși pilotul spune că ruptura s-a produs pentru că soția sa nu își dorea un copil, aceasta are o altă variantă. Isabela a mărturisit că problemele au început să apară pentru că ea nu este de acord ca pilotul să se întoarcă pe traseu.
„Totul a pornit de la nebunia lui de a se reapuca de curse. Asta în condițiile în care el nu se prea poate ține pe picioare. Nu se hidratează cum trebuie. Vă spun, sunt multe altele în joc, nu că nu vreau eu să fac un copil. Asta chiar ne și lipsea acum, un copil. Păi el e un copil de care trebuie să ai grijă.
Eu nu am cum să îl susțin pe el în nebunia asta pe care a început-o cu cursele, cu mersul cu motoare, cu toate astea. În primul rând, el nu va lua aviz medical. Apoi, eu dacă l-aș fi susținut și, Doamne-Ferește, s-ar fi întâmplat ceva – iar eu nu aș putea, repet, să fiu parte în așa ceva. Vă dați seama ce ar fi zis toată familia lui.”, a declarat Isabela, potrivit fanatik.ro.