Daniel Onoriu este în stare critică, la spital. Pe data de 24 noiembrie, pilotul a mers în Turcia pentru a face operația de micșorare de stomac. Dar, după intervenția chirugicală, starea lui de sănătate s-a înrăutățit așa de tare încât acum doar o minune îl mai poate salva de la moarte.
Acum, Daniel Onoriu este internat în stare gravă în secția ATI a spitalului Floreasca din Capitală. După intervenția chirugicală, pilotul s-a simțit foarte rău, s-a prăbușit la pământ și a pierdut extrem de mult sânge. Acum, medicii se tem că îl vor pierde.
Daniel Onoriu este în stare critică, la spital. Doar o minune îi poate salva. Ce spun medicii despre starea lui de sănătate
Imediat după ce au aflat de necazul care l-a lovit, familia lui Daniel Onoriu făcut apel pe rețelele de socializare pentru ca toți cei care vor să îl ajute pe celebrul pilot de raliuri să meargă și să doneze sânge pentru el.
Rebeca Onoriu a făcut declarații exclusive la Xtra Night Show despre starea de sănătate a lui Daniel Onoriu, pilotul internat în spital, în urma unor complicații care au apărut, după ce și-a micșorat stomacul.
„E în stare critică, indiferent că sunt și 1% șansă ne agățăm de asta și mergem înainte. Prietenii lui, familia, toată lumea a donat, sperăm să se fi strâns cantitatea necesară și bineînțeles că în spitale e mereu nevoie de sânge.
Este nepotul meu, băiatul fratelui meu cel mare din prima căsătorie a tatălui meu. Este fratele meu, nepotul meu, prietenul meu, formăm o echipă”, a spus Rebeca Onoriu la Xtra Night Show.
Cum a ajuns Daniel Onoriu în stare gravă, la spital
Din păcate, medicii care au grijă de Daniel Onoriu spun în continuare că starea lui este critică. Chiar și așa, familia este alături de el și nu își pierde, nici măcar o secundă speranța că pilotul se va face bine.
Rebeca Onoriu a explicat că a stat de vorbă pentru ultima oară cu Daniel Onoriu înainte ca pilotul să intre în operație. După ce au făcut mai multe investigații, medicii au descoperit că starea lui de sănătate era mult mai grav decât anticipaseră la început.
„A căzut din picioare și a vărsat sânge, care a avut putere să se ridice și să-l ridice și pe el. A pierdut undeva la 2 litri de sânge.
Ultima oară am vorbit cu el fix înainte de operație, a fost un apel video, ne-am spus că ne iubește, ne-a bufnit plânsul, ci așa când l-am văzut acolo în rezerevă, ne priveam, am plâns. Atunci era înainte de intervenție, tocmai venise asistenta să-l ia să meargă la CT.
Era la spital pentru că îi fusese rău, îmi spusese că a avut niște dureri că l-au trecut toate apele, am auzit că a intrat asistenta în rezervă să-l ia să-i facă CT-ul.
Atunci s-a văzut exact ce era în abdomen, erau mai mai multe complicații. Medicii au intervenit peste operația din Turcia”, a adăugat Rebeca Onoriu.