Dani Oțil este pregătit pentru schimbări radicale în viața sa. Cum capitolul Mihaela Rădulescu s-a încheiat de ceva timp, prezentatorul a decis să scape de ultimul lucru care îi amintea de ea. Colegul lui Răzvan Simion și-a anunțat fanii că are o garsonieră de vânzare și a făcut o prezentarea foarte interesantă pe Instagram. 

Dani Oțil renunță definitiv la garsoniera în care s-a iubit cu Mihaela Rădulescu. Prezentatorul de la Antena 1 a decis să scape de imobilul pe care nu îl mai folosește de ani buni, așa că l-a scos la vânzare. Soțul Gabrielei a apelat la cea mai bună firmă de imobiliare pentru a se asigura că nu va sta prea mult până când va bate palma cu noul proprietar.

Dani Oțil va fi mereu legat de celebra garsonieră

Dani Oțil a simțit nevoie să intervină și el în acest proces, așa că le-a vorbit fanilor de pe Instagram despre celebra garsonieră. Colegul lui Răzvan a creat o poveste interesantă în jurul ei și sigur i-a convins pe câțiva. Contrar așteptărilor, Dani nu cere deloc un preț piperat pentru garsonieră.

Prezentatorul a precizat că imobilul se vinde așa cum este, complet utilat și mobilat. Totul este într-o stare perfectă, iar mobila are amprenta lui. Cei care vor să intre în posesia ei trebuie să știe că aceasta se află în zona Vitan din Capitală, la etajul 3 din 10 și costă nici mai mult, nici mai puțin de 46.500 de euro.

Cei care au auzit de un asemenea preț au rămas uimiți, știind că piața imobiliară a explodat în București. Dani Oțil practică un preț mai mult decât decent, având în vedere zona, condițiile, dar și istoricul garsonierei.

„Au făcut niște poze atât de faine și prezentarea de asemenea, încât nici nu-mi vine să mai dau garsoniera.(…) Se vinde celebra garsonieră. Garsoniera e tare pentru că are mobila desenată de mine. În patul ăla am dormit eu și Mihaela. A scris istorie această garsonieră. Are pereții încă încărcați”, a spus Dani Oțil pe Instagram.