Dani Oțil este unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori de pe micile ecrane de la noi. Pe cât de transparent este cu cariera lui, pe atât de secretos este când vine vorba de carieră. Toată lumea îl știe pe el, dar puțini sunt cei care știu cum arată sau cu ce se ocupă fratele lui.
Dani Oțil s-a căsătorit în weekend și a fost un motiv de sărbătoare pentru întreaga familie. Dani s-a bucurat de prezența familiei, dar și a celor mai importanți oameni din viața lui. Dincolo de pozele de la nuntă pe care le-a postat și care au strâns zeci de mii de aprecieri, colegul lui Răzvan a topit inimile fanilor cu o altă imagine.
Dani Oțil a refăcut o poză de acum 35 de ani, alături de mama și fratele lui. Prezentatorul de la Antena 1 vorbește destul de rar despre Dorin, fratele lui. Recent, a fost ziua acestuia și a ținut să-i transmită un mesaj la TV, în direct.
„Azi e ziua lui frate-miu. Eu nu-i spun niciodată La mulți ani! pentru că nici nu se uită la emisiune… Nici nu știu dacă știe că mă ocup cu asta. Mulțumesc că m-ai bătut în clasa a 5-a ca să nu mai fumez. Deci, la mulți ani!
Nu ştiu cum am putut să rezistăm în aceeaşi cameră fără să ne omorâm. După, relaţia s-a super sudat. E cu patru ani mai mare. (..) Pentru mine, el a făcut cele mai importante lucruri în viața mea. El m-a învățat să fumez, tot el m-a bătut să mă las!”
Dani Oțil și fratele lui, relație tensionată
Acesta a precizat că Dorin a jucat un rol important în viața lui. La un moment dat, relația dintre ei nu a mai fost la fel de roz, așa că s-au distanțat. Cei doi se văd doar la ocazii speciale, iar nunta lui Dani pare că a fost unul dintre acele momente.
Dorin Oțil este cu patru ani mai mare decât fratele lui celebru. Spre deosebire de Dani, acesta nu este deloc prezent în lumina reflectoarelor. Dorin este căsătorit și are și un copil. Pe rețelele sociale, fratele lui Dani Oțil încearcă să fie cât mai discret și să nu dea prea multe din casă.
Acum, având în vedere că s-au pozat împreună, nu este exclus ca cei doi să-și fi îmbunătățit relația de frați. Rămâne de văzut dacă, de acum încolo, se vor mai poza împreună.