Matinalii de la Antena 1 se pregătesc de vacanță, având în vedere că în curând emisiunea se va transmite de pe litoral. Dani Oțil și Răzvan Simion sunt gata să se bucure de zile de soare și atmosfera de la Marea Neagră. Dintre, cei doi, cel mai mult se gândește la vacanță Dani Oțil și deja a făcut toate planurile. Soțul Gabrielei Prisăcariu le-a pus gând rău celorlalți turiști, mai ales colegilor lui.
Dani Oțil abia așteaptă vacanță, însă acesta nu e interesat prea mult de relaxare, ci doar vrea să își pună planul „malefic” în aplicare. Mai exact, Dani Oțil are de gând să răzbune toți anii în care a mers în vacanțe și a fost deranjat din cei din jur. De această dată și-a pregătit și el „arma secretă” și este gata să o folosească.
Dani Oțil le-a mărturisit telespectatorilor, în stilul caracteristic, că a pregătit „răzbunarea supremă”, mai ales pentru colegul său Răzvan. Acesta îl va aduce la mare și pe fiul său, pe care l-a instruit să le facă zile grele celorlalți.
„Îmi cer scuze de pe acum celorlalți turiști care vor fi cazați alături de noi. Am pregătit răzbunarea supremă, se numește bebelușul. L-am învățat tot felul de tricuri săptămâna asta, să-și bage mâna în mâncarea altora, tot. Eu toată viața mea, până la 40 de ani, am călătorit, mă rog, de la 26 de când am avut și buget. Toată viața mea scurtă am călătorit fără copil și am ani de zile de răzbunat. Adică le știu pe toate (…)
Îi dau drumul, direct sub masa lui Răzvan vreau să-l trimit. (…) Cred că e rudă cu un elefant ceva, când merge în patru labe bate în podea să se audă că vine.”, a spus Dani Oțil.
Dani Oțil, pe muchie de cuțit
Recent, Dani Oțil le-a mai povestit telespectatorilor cum a ajuns la doar un pas de divorț. Acesta a reușit să își supere soția foarte tare. Mai exact, cei doi au profitat de câteva momente de relaxare și au privit împreună un serial. Însă, nimeni nu se aștepta ca subiectul peliculei să fie aproape motiv de divorț.
„Am fost la un pas de divorț aseară, gândire de femeie. M-am pus cu soția în pat, că așa e duminica și ne-am uitat la serial. Serialul pleacă de la o poveste care a circulat pe internet: Cum ar fi dacă un avion ar decola astăzi și ar ateriza peste 5 ani din cauza unei energii. Bineînțeles, după cinci ani de zile unii erau căsătoriți cu alții, cât să stai?
Atât mi-a trebuit să deschid subiectul. Am întrebat-o și eu pe soție dacă s-ar căsători cu altul dacă aș dispărea și dacă da, peste cât timp. Și ea a zis: Firește nu, Dani, toată viața aș rămâne agățată. Iar când m-a întrebat ea, eu i-am spus adevărul (…). Nu mai răspundeți la întrebări capcană în pat cu soția.”, a spus Dani Oțil, în cadrul emisiunii pe care o prezintă.