Prezentatorul TV, Dani Oțil a trecut prin clipe de panică din cauza unei boli care a dus la numeroase decese în România. Dani a fost lovit de o gripă puternică, iar zilele în care s-a luptat cu virusul l-au făcut să creadă că sunt ultimele din viața sa.
„Când auzeam că de gripă se merge la spital, râdeam… în vârful canapelei. Eu nu răcesc, de fel, decât foarte, foarte greu, pentru că îmi petrec viața mult în munte. În schimb, se pare că se lipește de mine orice. Dacă stau lângă cineva bolnav, imediat se lipește de mine”, a povestit Dani Oţil la „Neața cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1.
„Cele mai urâte două zile din viața mea”
„Cele mai urâte două zile din viața mea, din punct de vedere medical, au fost când am avut nenorocirea asta de gripă. Vă jur, într-una dintre ele, mi-am luat rămas-bun de la rude! Tremuram atât de tare și mă sfârșeam încet, încet, încât mă gândeam cui să-i las datoriile la bancă”, a mai spus prezentatorul.