Dani Mocanu a început o nouă viață, de când a luat decizia de a se lăsa de manele și de a cânta numai muzică bisericească.

Mulți dintre fanii lui i-au transmis să revină la ceea ce era înainte, pentru că noua sa imagine nu îl prinde deloc. Altora, în schimb, le este dor de piesele pe care le lansa în trecut, care erau mereu pe primele locuri în Trending și care adunau milioane de vizualizări în doar câteva ore de la lansare. Acum Dani Mocanu își dedică viața lui Dumnezeu, iar toate piesele sale pe care le-a lansat recent sunt adresate divinității.

Dani Mocanu a plecat în vacanță

Recent, Dani Mocanu a vrut să le demonstreze că deși s-a lăsat de manele, acesta duce tot o viață de lux și are sume mari de bani, care îi permit să își cumpere orice și să viziteze orice loc din lume își dorește. În clipa de față, fostul manelist se bucură de o vacanță de zile mari în Monaco, de unde a posta o imagine care le-a atras atenția fanilor, la doar câteva zile după ce a mărturisit că și-a băgat telefonul la amanet.

A fost clar pentru toată lumea că afirmația respectivă a fost doar o glumă nevinovată, iar reacțiile fanilor săi nu au întârziat să apară nici el. Direct de la Monaco, Dani Mocanu a postat o imagine în care își bea liniștit cafeaua și în dreptul căreia i-a transmis un mesaj dur profesoarei care în trecut i-a zis că nu va ajunge să facă nimic în viață. A vrut, astfel, să îi arate persoanei respective că s-a înșelat în ceea ce îl privește.

 

Beau cafeaua asta la Monaco in cinstea profesoarei care spunea ca sunt prostul clasei ☕️, a scris Dani Mocanu pe Instagram.

Dani Mocanu face o altă aroganță! Unde s-a pozat fostul manelist: "În cinstea profesoarei care..."

„Nu înțeleg postarea, faptul că ai bani nu înseamnă că nu mai ești prostul clasei”, „Ai scos telefonu de la amanet???”, „Unii sunt buni la școală, iar alții în viața??”, i-au scris fanii în comentarii.