Dani Mocanu a ajuns din nou în vizorul autorităților. În această dimineață, manelistul s-a trezit cu mascații la ușă. Aceștia au efectuat o percheziție la domiciliul din Ștefănești al cântărețului. Bărbatul este cercetat într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase.
Dani Mocanu are noi probleme cu lege. Se pare că totul a plecat de la faptul că manelistul ar fi amenințat cu un cuțit un tânăr, într-un club din Târgu Mureș. Întâmplarea a avut loc la începutul lunii iulie. Însă, despre eveniment s-a aflat recent, atunci când artistul a publicat pe rețele sociale momentul.
Astfel, oamenii legii s-au autosesizat, iar acum Dani Mocanu este cercetat. Numele lui apare într-un dosar de amenințare, tulburarea ordinii și liniștii publice și port de obiecte periculoase. Între timp, înregistrarea incriminatoria a fost ștearsă din mediul online.
Dani Mocanu, la un pas de închisoare
Nu este pentru prima dată când Dani Mocanu are probleme cu legea. În urmă cu ceva timp acesta a fost implicat într-un alt dosar. Atunci, cântărețul a fost cercetat pentru o melodie considerată sexistă, în care instiga la violență asupra femeilor.
„Dacă nu aveam niște avocați bine documentați, azi mă aflam în închisoare. Ținând cont de faptul că primisem deja șase luni de închisoare”, a declara Dani Mocanu după incident.
De asemenea, în anul 2017, manelistul a fost arestat și pus sub acuzație în cadrul unei acțiuni organizate de DIICOT Dâmbovița. Acesta a fost învinuit de conducerea unui grup infracțional organizat, specializat în proxenetism, spălare de bani și trafic de persoane.
Mai mult, numele lui Dani Mocanu a mai fost implicat și în cazul unui alt dosar penal deschis de polițiștii argeșeni. Totul s-a întâmplat după ce manelistul a filmat un videoclip în care apare un leu rănit şi subnutrit. Atunci, Dani Mocanu spune că rănile animalului erau, de fapt, machiaj profesionist, fiind făcute pentru ca leul să pară mai fioros.