Dani Mocanu este unul dintre cei mai controversați maneliști de la noi din țară și în ciuda felului său de a fi, multe doamne și domnișoare ar da orice să fie în compania lui.

Are succes atât pe plan profesional, cât și pe plan personal și se bucură enorm când vede că toate piesele pe care le lansează ajung pe primele locuri în Trending. Chiar dacă este un om împlinit, are și anumite nemulțumiri despre care a vorbit în cel mai recent interviu pe care l-a acordat.

Dani Mocanu, nemulțumit de filtrele de pe Instagram

La un moment dat, manelistul obișnuia să iasă cu una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi din țară, al cărei nume nu a vrut să îl dezvăluie. Acesta a fost atras de ea, imediat după ce i-a văzut pozele de Instagram, dar atracția pentru femeia respectivă nu a mai fost la fel, după ce a văzut-o în realitate. I s-a părut că între ea cea de pe socia media și cea reală era o diferență de la cer până la pământ. Bărbat fiind, nu a dat cu piciorul unei asemenea oportunități, dar nici nu a fost prea încântat de experiența pe care a trăit-o.

„Am avut o perioadă în care ieșeam des cu o vedetă, dar prefer să nu-i dezvălui identitatea. Și, da, în poze este superbă, e bombă, dar de fapt… Am avut o perioadă de câteva luni în care ne-am văzut și practic, e altă persoană. Nu mi-a venit să cred! Era diferență de la cer până la pământ, era alt om! Felul în care arăta pe Instagram m-a făcut să-mi doresc să o văd în realitate. Ne-am văzut, ne-am iubit, nu zic, dar …  M-a deranjat că devine altă persoană în realitate, dar, fiind bărbat, am zis: «Hai, mă, lasă că îmi fac treaba și asta e!»”, a declarat Dani Mocanu.

Dani Mocanu a trăit un șoc din cauza filtrelor de pe Instagram: "În poze este superbă, e bombă, da..."

Recent, manelistul a declarat și că nu mai merge să cânte pentru puțini bani, deoarece preferă să stea lângă familia lui, în loc să meargă la tot felul de evenimente unde nu îi face plăcere să fie. Decizia aceasta nu este luată, după cum a declarat Dani Mocanu, din punct de vedere, financiar, ci doar pe baza legăturii pe care el o are cu familia sa.

„Nu mai merg să cânt pe 3-4.000 de euro pe program, adică aproximativ o oră. Nu vreau să vorbesc prostii și nu e o laudă, e o realitate și, până la urmă, am muncit pentru banii ăștia, deci îmi permit să refuz asemenea oferte. Prefer să stau lângă copiii mei decât să merg prin străinătate sau pe la evenimente unde toată lumea este beată sau drogată și eu trebuie să stau să-i suport pe toți. Astfel că prefer să cânt pe bani mai mulți, chiar dacă am evenimente mai puține și să cânt oamenilor care-mi oferă mai mult respect. Nu e o decizie pe care am luat-o pentru că aș fi avut vreo problemă cu cineva, e luată strict din punct de vedere financiar, dar și pe baza legăturii dintre mine și familia mea”, a mai declarat el.