Jucătorul spaniol Dani Carvajal s-a plâns de programul din ce în ce mai încărcat, care nu va fi ajutat de noul format al competițiilor europene și de Cupa Mondială a Cluburilor cu 32 de echipe, și cere forurilor internaționale să ia măsuri, transmite News.ro.
Mulți observatori și foști jucători critică nivelul Euro 2024 și faptul că marii jucători nu strălucesc și par obosiți.
Dani Carvajal, fundașul naționalei „La Roja” și al lui Real Madrid, are un motiv pentru asta: calendarul infernal, iar acesta se va înrăutăți.
„În ceea ce privește motivația, am mai multă energie ca niciodată pentru a înfrunta Germania… dar, având în vedere ce ne așteaptă anul viitor… Vom termina acest Euro, sper cât mai târziu posibil. Apoi urmează pre-sezon, Supercupa Spaniei în deplasare, Mondialul cluburilor, ceea ce înseamnă că vom fi plecați aproape o lună, și Liga Campionilor, cu cel puțin încă două meciuri, dacă nu patru, în funcție de clasament… este un program insuportabil, iar nivelul meciurilor va scădea cu siguranță”, a afirmat fundașul dreapta spaniol.
„Este imposibil pentru jucători să își mențină nivelul tot anul, este imposibil. Cred că UEFA, la fel ca FIFA și federațiile din fiecare țară, chiar trebuie să realizeze că un jucător nu poate juca 60 de meciuri într-un sezon”, a avertizat starul madrilen.