Dana Săvuică întrunește toate calitățile unei femei complexe, așa cum chiar ea s-a descris de câteva ori. Vedeta are o notorietate în show biz devenind celebră acum mai bine de 15 ani.
Chiar dacă timpul a trecut, blondina expresivă de altădată nu își arată deloc vârsta, arătând în continuare extrem de bine. Îndrăzneață din fire, așa cum a devenit cunoscută publicului, Dana s-a pozat extrem de sexi în așternuturi.
Dana Săvuică a renăscut după divorț
Dana Săvuică și fostul ei soț, Răzvan Stanciu și-au spus adio după o căsnicie de 22 de ani. Cei doi au încheiat separarea cât se poate de discret și de rapid în fața notarului. Imediat după momentul respectiv ambii au reușit să își refacă viețile cu alți parteneri.
Dacă omul de afaceri cu care aceasta a fost căsătorită a preferat să rămână în umbră, departe de atenția presei mondene, Dana a trăit în ultimii doi ani o adevărată schimbare. De la îmbunătățirile de ordin fizic până la cele de pe plan personal, toate au făcut-o să strălucească în prezent.
Mai exact ea a apelat la câteva intervenții de ordin estetic care i-au schimbat mult aspectul fizic. Vedeta și-a injectat botox în mai multe zone ale feței astfel încât anii au fost de-a dreptul șterși cu buretele de pe chipul ei.
De asemenea, Dana și-a pus fațete dentare având acum un zâmbet strălucitor. Îmbrăcată într-o ținută foarte sexi, Dana „s-a tăvălit” fără rețineri în așternuturi spre deliciul internauților de sex masculin.
A pozat în Playboy
Dana Săvuică a fost românca ce a deschis larg orizonturi îndrăznețe pentru vedetele din România. Ea a fost printre primele prezențe feminine care au avut curajul să pozeze în Playboy într-o perioadă în care acțiunile de genul erau intens blamate și neînțelese.
Provenită dintr-o familie bună, tatăl vedetei fiind consul, iar ea călătorind de mică prin lume, Dana era extrem de deschisă către lucrurile noi în care vedea mereu o provocare.
Încă de pe atunci, Dana a avut acordul soțului să realizeze pozele nud pentru care a câștigat o avere. Pe o parte apreciată de multe femei din România, pe de alta pusă la zid pentru gestul său, Dana a continuat drumul în carieră care a fost unul de succes.
Vedeta a prezentat în trecut o emisiune cu un concept îndrăzneț, intitulată „Jurnal intim” în cadrul căreia erau abordate diferite teme din zona relațiilor de dragoste, intime, etc. Totuși proiectul tv care a adus-o mai aproape de publicul din România a fost emisiunea difuzată de Acasă tv, „5 minute de Shopping” în care blondina dădea lecții de stil vestimentar doamnelor.