Viața Danei Săvuică s-a schimbat în ultima perioadă.

Vedeta a trecut peste divorț și și-a găsit liniștea unui bărbat pe care îl ține departe de lumina reflectoarelor. La 52 de ani, Dana Săvuică are un corp de invidiat. Chiar și așa, problemele specifice femeilor trecute de a doua tinerețe îi dau bătăi de cap. 

Dana Săvuică: Să spun și cuvântul menopauză, care hormonal distruge absolut tot echilibrul nostru?

Vârsta începe să își spună cuvântul și în cazul vedetei, care a mărturisit că la 52 de ani, se confruntă cu problemele specifice femeilor trecute de a doua tinerețe. Întrebată cum se menține în formă, aceasta a mărturisit că are un regim draconic. Pe lângă faptul că este atentă la ce alimente consumă, Dana Săvuică a renunțat la carne. Chiar și așa, vedeta a mărturisit că își face poftele și că nu își refuză niciun preparat, dar moderația este cheia.

Dana Săvuică, despre momentele dificile prin care trece: „Trebuie să fim cu mare băgare de seamă”
Facebook

„Nu trebuie să mă invidieze careva pentru că am și eu hachițele mele. Primul lucru pe care l-am învățat și, e o experiență îndelungată, mai ales în lumea modei, am învățat să-mi cunosc foarte bine corpul și știu să-l îmbrac, astfel încât să ascund micile defecte și să-mi pun în valoare ceea ce am mai frumos. Uite acum port o ținută all black, negrul slăbește.

Eu am renunțat la carne de mult. Eu sunt o femeie la 52 de ani, vrei să-ți spun și cuvântul menopauză, care hormonal distruge absolut tot echilibrul nostru? Trebuie să fim cu mare băgare de seamă, atunci când ne facem un plan de nutriție, dar asta nu înseamnă că nu mâncăm și noi o mică prăjitură măcar o dată pe săptămână, o înghețată, un pahar de vin roșu seara. Hai să nu mai fim restrictivi că ne-am săturat de atâtea restricții!”, a spus Dana Săvuică într-un interviu acordat pentru click.ro.