Deși are numeroase pictoriale glossy, iar viața ei pare plină de glamour, Dana Rogoz, are gusturi neobișnuite pentru o vedetă.

Actrița este adepta vacanțelor în mijlocul naturii, în mediul rural, departe de agitația orașului sau de freamătul lumii mondene. Influencerița se numără printre puținele se la noi care preferă să se bucure de o vacanța la sat, în detrimentul vreunei destinații exclusiviste.

Primele zile de vacanță, la Viscri

Dana Rogoz și soțul ei dețin de câțiva ani buni o rulotă cu ajutorul căreia călătoresc și au parte de experiențe unice. Alături de copii, cei doi soți, merg la vatra satului, pentru a simți cu adevărat liniștea, în mijlocul unui prezent agitat. Satul preferat actriță și partenerul ei de viață este unul renumit din Transilvania, Viscri. Localitatea este deja celebră inclusiv peste hotare, aceasta fiind preferată și de Prințul Charles. Majestatea Sa și-a achiziționat în Viscri o casă săsească unde poposește de câteva ori pe an.

De asemenea, Dana Rogoz și soțul ei ajung acolo cât se poate de des. Îndrăgostiți lulea de farmecul aparte al locului, cei doi și-au achiziționat în sat, o casă. Pentru că imobilul are nevoie de restaurare, până vor demara acest proiect,  Dana și Radu, dorm în rulotă. Aceștia parchează în curtea casei pe care o au acum în proprietate și se bucură de toată liniștea din lume.

Acum, odată cu primele zile de vacanță de vară, cei doi soți au ales să își ducă ambii copii la sat. Dacă multe alte vedete au optat pentru destinații de lux, Dana a mărturisit că este extrem de fericită la Viscri.

Fiind prima zi de vacanță a lui Vlad, am zis să dăm o fugă până la Viscri.” ,a dezvăluit actrița pe Instagram.

Dana Rogoz și Radu Dragomir au în plan să restaureze casa achiziționată. Cei doi vor să păstreze structura originală a imobilului, după nota săsească în care a fost construit.