Reclamă

Dana Rogoz sau Abramburica cum era recunoscută în trecut, a trăit mereu printre cei mici. Inițial prin prisma meseriei, iar ulterior alături de copiii ei, actrița s-a încărcat mereu cu energia lor. Vedeta a avut recent șansa să retrăiască din nou clipele din adolescență, în care să se bucure de prezența multor mici, în jurul ei. Totul a fost posibil într-un cadru organizat, într-o locație inedită… în vârf de munte!

Vedeta a fost invitată într-o tabără de copii

Pe final de sezon estival, înainte de începerea anului școlar, încă sunt în derulare numeroase tabere destinate celor mici. Una dintre cele mai ingenioase se desfășoară în aceste zile la Plaiul Foii, în munții Piatra Craiului.

Sursa foto: Instagram

Micii cinefili au parte în cadrul acesteia de o experiență de neuitat chiar în mijlocul naturii. Vizionarea filmelor într-un cadru atât de natural îi încântat pe cei prezenți, astfel că, zilele de tabără sunt declarate o reușită a organizatorilor. Dana Rogoz a întărit acest lucru, pe contul ei de socializare.

Genială tabăra! Părinți, neapărat să fiți pe fază pentru următoarele ediții.”,a spus vedeta pe Instagram.

Actrița a fost invitată în cadrul evenimentului pentru a le deschide celor mici și mai mult apetitul pentru magica lume a filmului. Abramburica le-a vorbit copiilor despre acest domeniu, dar le-a dezvăluit și câteva secrete de pe platourile de filmare.

Reacțiile micilor cinefili au fost peste cele așteptate, astfel că, experiența a fost una absolut inedită, de ambele părți. Dana Rogoz a ajung la munte alături se soț dar și de cei doi copii.

Dana Rogoz, îndrăgostită de viața în centrul țării

Dana Rogoz a răspuns încântată invitației de a ajunge în tabăra de copii din munții Piatra Craiului. Vedeta este de-a dreptul îndrăgostită de toată regiunea Transilvaniei. De altfel, actrița și-a achiziționat în satul Viscri o casă. Imobilul are nevoie de recondiționare, însă Dana Rogoz așteaptă cu bucurie momentul în care se poate muta acolo. Bineînțeles, reședința va fi destinată doar vacanțelor în familie. Casa propriu zisă a Danei și a partenerului ei este în București.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro