Reclamă

Deși spera la un viitor strălucit, urmând să revină pe scena muzicală, Dana Marijuana trăiește o adevărată dramă. Iubitul acesteia, Daniel Burlacu, s-a stins din viață, în urma unui accident. Apropiații sunt în stare de șoc, iar Dana Marijuana este răpusă de durere. Ce s-a întâmplat cu bărbatul?

Dana Marijuana trece prin momente cumplite. Partenerul acesteia de viață, fost campion mondial la box, a murit, în urma unui tragic accident. Se pare că bărbatul, în vârstă de 49 de ani, ar fi căzut de pe o scară și s-a lovit la cap, decedând pe loc. Totul s-a întâmplat chiar la „Hanul Artiștilor”, afacerea pe care Dana Marijuana o deschisese recent.

În urma celor întâmplat, Dana Marijuana este în stare de șoc și încă nu poate accepta ce s-a întâmplat. Daniel Burlacu, tată a trei copii și fost campion mondial la box, a decedat la vârsta de 49 de ani și urmează să fie condus pe ultimul drum miercuri.

„Dana este terminată, nu mai este om, nu-i vine să creadă ce s-a întâmplat în mijlocul Bucureștiului. Este șocată de moartea iubitului ei, de jumătatea ei, căci cei doi se iubeau foarte mult. Au filmat un proiect în familie, era totul la montaj, fiica ei cea mică era rolul principal.”, a declarat o apropiată a Danei Marijuana, potrivit click.ro.

Dana Marijuana, în doliu! Iubitul acesteia s-a stins din viață, în urma unui accident. „Este terminată, nu mai este om.”
Facebook

Dana Marijuana, mesaj de adio pentru partenerul de viață

Durerea Danei Marijuana este fără margini. Aceasta a scris pe rețelele sociale un mesaj în memoria partenerului său de viață și a postat mai multe fotografii în care apar împreună.

„Iubirea noastră-i veșnică și pură …suflet mare, bun și minunat, te iubim. Un mare campion, un mare erou, cu titlul de cel mai mare spirit de luptător din lume.”, este mesajul lăsat de Dana Marijuana.

Cei doi aveau o relație de ceva timp, iar povestea lor de dragoste era pe un drum bun. La finalul anului trecut, cei doi se despărțiseră, însă nu au putut rezista mult unul fără altul.

„Eu m-am retras și el a venit către mine și mă iubește și mai tare. (…) La iubire n-ai cum să nu răspunzi cu iubire. Ai fi prea hain la suflet ca să calci peste chestia asta”, declara Dana Marijuana, în luna ianuarie.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro