Dana Budeanu a devenit una dintre cele mai vocale persoane publice în mediul online. Într-un timp relativ scurt, creatoarea de modă a ajuns să fie un reper pentru mulți dintre urmăritorii ei. Dana Budeanu este apreciată mai ales pentru modul tranșant de a spune lucrurilor pe nume, dar și pentru umorul caracteristic.
De data aceasta, vedeta a reușit să stârnească din nou controverse pe internet.
Ce i-a transmis ministrului agriculturii
Dana Budeanu este considerată de mulți o adevărată apărătoare a intereselor românilor. De altfel, încă din perioada pandemiei, creatoarea de modă a lansat acuzații la adresa liderilor politici pentru modul în care conduc țara. De altfel, Dana Budeanu nu se sfiește să își exprime opinia despre cei din partidele politice.
Despre Petre Daea, vedeta a avut mereu numai cuvinte de laudă. În timp ce politicianul a fost deseori pus la zid pentru gafele de exprimare sau opinii, Dana Budeanu a mărturisit că ministrul agriculturii are toată aprecierea ei.
Astăzi, de ziua de naștere a politicianului, Dana a publicat în mediul online o imagine cu acesta. Alături, creatoarea de modă a scris și un mesaj care a stârnit controverse în mediul online.
„?Să ne trăiți! Vă respect și prețuiesc enorm!„, a scris vedeta pe rețelele de socializare.
Cum era de așteptat, mesajul vedetei a atras numeroase critici. Simpatizanții ministrului agriculturii au avut numai cuvinte de laudă la adresa gestului ei. Numeroși alți internauți nu s-au abținut de la comentariile legate de activitatea ministrului.
Dana Budeanu a mărturisit de mai multe ori că îl consideră pe Petre Daea, „ministrul României”.
A participat la târgul din curtea ministerului
Deși evită ieșirile publice, Dana Budeanu s-a numărat printre participanții la târgul de produse tradiționale. Evenimentul a fost organizat de Petre Daea chiar în curtea Ministerului Agriculturii.
Și atunci creatoarea de modă a profitat de ocazie pentru a-l lăuda pe politician pentru implicarea în acest sector.