Când spui Dana Budeanu, spui „femeia verdictelor”. Așa o cunosc toți. Aceasta a intrat în urmă cu mai mult timp în atenția publicului, datorită clipurilor de pe canalul său de YouTube. Vedeta prezintă câteva rubrici online care au stârnit de-a lungul timpului hohote de râs, dar și critici în rândul fanilor. Printre altele, Dana Budeanu este și critic de modă. Astfel că, de fiecare dată când are ocazia, aceasta ia la „puricat” toate vedetele din showbiz și face cele mai tranșante observații.

În stilul ei caracteristic, Dănuța a luat-o la „trei păzea” și pe Diana Dumitrescu. Blondina n-a scăpat de criticile designerului vestimentar, așa că aceasta și-a folosit toate armele din dotare pentru a o descrie pe actriță. Despre Diana Dumitrescu n-are rost să mai vorbim. Cu toții știu că este una dintre cele mai cunoscute actrițe din showbiz. S-a făcut remarcată de-a lungul timpului prin rolurile sale din filmele și serialele românești.

Dana Budeanu a făcut-o praf pe Diana Dumitrescu

Totul a pornit de la un eveniment pe care Diana Dumitrescu l-a prezentat în urmă cu ceva timp. Aceasta a resimțit puternic oboseala și și-a dat încălțămintea jos, chiar în timp ce se afla pe scenă. Bineînțeles că Dănuța a luat-o în vizor pe blondină și nu s-a putut abține să nu puncteze câteva detalii, în stilul ei răutăcios, dar amuzant.

@anonimmmm94 #danabudeanu ♬ sunet original – ❤️Anonim❤️

„Cine dracu’ e asta mă? Diana Dumitrescu? Aaaa, care s-a descălțat pe scenă. Hai mă că știu cine e. S-a descălțat pe scenă și prezenta ceva „Eurovision”, și a obosit și și-a scos „cârnații”. Mamă, desculță pe scenă.

Să nu uităm „cârnații” pe jos. I se umflaseră picioarele. Când se umflă picioarele, te descalți. N-ai ce să faci. Toată lumea se descalță sub masă, la nuntă, sau pe scenă, când prezintă Eurovision. Ce vrei să faci, tu vrei să ți se oprească circulația? Te descalți și-o iei prin bătătură”., a spus Dănuța pe canalul ei de YouTube, în cadrul rubricii „Verdict”