Reclamă

Dana Budeanu este una dintre cele mai vocale personalități din România. Aceasta a postat mai multe mesaje pe rețelele de socializare în care îi ia la rost pe miniștri și pe directorii de grădinițe.

Anul școlar a început, dar situația nu este deloc roz. Elevii și preșcolarii au avut luni prima zi de școală, dar, nu a fost o întâlnire plăcută pentru mulți dintre părinți. Aceștia au fost obligați să rămână în afara incintei de învățământ sau chiar afară din curte, precizând situația pandemică.

Deși este un moment emoționant, iar preșcolarii nu se pot despărți de părinți atât de repede, educatorilor nu le-a păsat. Au luat copiii care plângeau de lângă părinți și i-au dus în clase. Deși s-au revoltat, aceștia au tăcut mâlc în fața cadrelor didactice și a directorilor, în timp ce micuții le-au fost luați.

Dana Budeanu îi condamnă pe aceștia și cere reprezentanților ministerelor să intervină. Copiii sunt traumatizați fără părinții lor la vârste atât de fragede. Cadrele didactice îi iau de lângă ei, deși plâng și nu-și doresc acest lucru.

Ministrul Sănătății și al Învățământului au fost luați în vizor de Dana Budeanu. Aceasta le cere să se informeze și să ia o decizie cu privire la aceste fapte care se întâmplă. Totodată, le-a spus părinților să uite de aceste reguli impuse degeaba și să intre după copiii lor.

„Domnule Rafila, domnule Câmpeanu, directorii de grădinițe și școli invocă fără dovadă că au ordin de la aceste două ministere să nu permită accesul părinților. Nu există asemenea ordine Câți directori au fost sancționați?? La ședințe ca să dea cașcaval au voie părinții, nu? Intrați în școli toți deodată, ce nu înțelegeți? Ce vreți? Să vin eu? Să vină Câmpeanu în persoană? Nu înțeleg! Intrați direct că voi sunteți milioane, ei sunt câțiva! Este doar un abuz.”, a scris Dana Budeanu pe Instagram.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro