Dan Negru, unul dintre cei mai vechi prezentatori tv de la Antena 1, a oferit primele declarații despre plecarea din trustul Intact. Acesta a transmis un mesaj emoționant fostei sale echipe și a discutat despre viitoarele sale proiecte cu Kanal D.

Plecarea lui Dan Negru de la Antena 1 a surprins pe toată lumea. Despărțirea lui de postul unde a lucrat mai bine de 20 de ani a venit, cel mai probabil, în contextul în care ultimul Revelion de la Antenă a fost depășit în audiențe de PRO TV.

Ce mesaj i-a transmis Dan Negru, familiei de la Antena 1

Iconicul prezentator al tuturor revelioanelor, s-a despărțit de Antena 1 după mai bine de două decenii petrecute aici. Celebritatea lui Dan Negru se datorează acestui post și este recunoscător pentru toată evoluția pe care i-a oferit-o. Acesta le-a mulțumit public într-un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Vedeta a atașat și o fotografie cu legitimația sa de pe vremea când era reporter la Radioteleviziunea Română, în anul 1992.

„Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni! Mulțumesc pentru toți anii din urmă! Am văzut vorbele frumoase spuse de colegii mei Le mulțumesc! Porecla «regele audiențelor» le-o datorez lor! Ei au făcut posibile toate succesele mele de televiziune și împreună plecăm pe drumuri noi.

Nu căutați vreo urmă de neînțelegere cu cei rămași. N-o să găsiți! Ei rămân prietenii și colegii mei. Lecția de fair-play spune să nu arunci cu pietre în fântâna din care ai băut apă! Există un om căruia îi mulțumesc deplin pentru drumurile mele trecute și viitoare: Valeriu Lazarov, unul din fondatorii televiziunii moderne europene. Când începeam un proiect nou ne îndemna «să țintim luna». «Și dacă ratați luna, sigur nimeriți o stea!». Anul ăsta se fac 30 de ani de la prima mea legitimație din Radio-Televiziunea Română. Nu-l mai recunosc pe puștiul din fotografie. Dar încă țintesc luna…”, este mesajul transmis de Dan Negru pe Facebook.

Dan Negru, declarații emoționante în pragul despărțirii de Antena 1 „Porecla Regele Audiențelor le-o datorez lor!"
Facebook

Ce proiecte urmează să aibă la Kanal D

Dan Negru este un adevărat personaj pentru televiziunea din România și indiferent unde s-ar muta, cu siguranță va face vizionări. După ce audiența Revelionului i-a fost depășită de PRO TV, prezentatorul a simțit nevoie de o schimbare. Astfel, spre surprinderea tuturor a semnat cu Kanal D, unde îl vor aștepta o mulțime de proiecte frumoase care să-l scoată din zona de comfort.

„Pasiunile fac viața frumoasă. Am avut șansa ca profesia mea să-mi fie și pasiune și-n drumurile mele am întâlnit oameni cu aceleași aspirații. Când am intrat în studiourile Kanal D, am găsit oameni la fel de pasionați și am reîntâlnit colegi cu care am construit mari succese de-a lungul anilor; îi cunosc de-o viață și ne leagă aceeași dorință, aceea de a face televiziune. Și cum o călătorie se măsoară cel mai bine în prieteni, vă propunem să ne împrietenim în călătoria asta. Și vă garantăm că va fi una grozavă!”, a spus Dan Negru.