Recent, prezentatorul de televiziune Dan Negru a acordat un interviu unei publicații din România. Printre întrebările ce i s-au adresat acestuia s-a regăsit și una care făcea referire la Denise Rifai și legătura pe care o are Negru cu actuala sa colegă în prezent. Dan Negru nu s-a ferit și a răspuns la această întrebare.
Dan Negru a spus că relația dintre el și Denise Rifai este una bună și nu o antipatizează pe moderatoarea emisiunii „40 de întrebări”. Ba chiar mai mult de atât, Dan Negru simpatizează pe aceasta și o vede pe a sa colegă peste câțiva ani făcând parte din lumea politică.
„Am vorbit la telefon..”
„Am vorbit la telefon, firește. Sincer, i-am spus și ei, o văd pe Denise în politică în anii care vin. E făcută și pentru asta. Așa cum eu nu m-aș pricepe deloc. Îmi plac dârzenia ei și perseverența care cred că o vor defini în politică, dacă va vrea să se ducă în lumea aia. În anii următori, vor fi multe celebrități „de pe sticlă care vor intra în politică, așa cum au făcut-o Rareș Bogdan, Turcescu, Diaconescu. Sunt oameni cu verb, cu atitudine și, dacă scopurile le vor fi nobile, pot avea și succes.” a declarat Dan Negru într-un interviu acordat pentru Viva!
În luna ianuarie a anului trecut, Dan Negru a fost invitatul lui Denise Rifai în emisiunea găzduită de aceasta. După difuzarea show-ului, Denise a declarat că Dan Negru a fost un invitat de la care n-a știut la ce să se aștepte.
„Dan Negru a fost un invitat imprevizibil. Dar, pe de altă parte, acesta este formatul, cum spuneam, foarte riguros. Eu îl respect foarte mult pe Dan Negru, ştiu că şi el pe mine. Pentru cei care au urmărit emisiunea, cu siguranţă au existat momente amuzante, care le-au descreţit frunţile. Dacă Dan va avea nevoie de mine la Revelioanele lui, eu îl ajut.“ a declarat Denise pentru Click!