Reclamă

Dan Negru este foarte sincer și nu ezită să-și exprime opinia în legătură cu orice subiect. De fiecare dată când simte nevoia, prezentatorul „aruncă” în mediul online părerile sale. Ultima dată, Dan Negru și-a exprimat opinia despre deciziile luate de autorități în ultima vreme.

În timpul pandemiei de coronavirus, multe reguli au fost impuse de autorități; reguli cu care multă lume nu a fost de acord de la bun început. ”Regele Audiențelor” a făcut o serie de declarații în mediul online despre deciziile autorităților privind măsurile luate după data de 15 mai. El nu este de acord cu multe dintre el și a decis să vorbească despre asta.

Această situație l-a afectat în mod direct și pe Dan Negru, care nu neapărat că a pierdut mulți bani, dar a fost afectat moral. El este o persoană activă, iar izolarea la domciliu nu a fost tocmai ce-și dorea. Dan Negru a spus că degeaba s-a luat decizia deschiderilor muzeelor, dacă școlile rămân închise. Mai mult, prezentatorul le-a spus fanilor din mediul online că nimeni nu poate înțelege un muzeu, dacă nu dă pe la școală.

”Degeaba muzee deschise cu scoli închise.
Ca sa înțelegi un muzeu trebuie să intri intr-o școală.
Degeaba muzee deschise cu biserici închise.
Scoateți tablourile sau sculpturile religioase din marile muzee și ele vor rămâne goale.
Ca să înțelegi ceva din „David” a lui Michelangelo,din „Cina cea de Taina” a lui Da Vinci sau din „Madona Sixtină” a lui Rafael trebuie să fi trecut printr-o biserică.
Degeaba muzee fără școli și biserici!”
, a scris el pe Instagram.

Dan Negru știe bine cum să facă față situațiilor dificile, mai ales că are mai multe afaceri deschise. Nu a vrut niciodată ca banii lui să vină doar din televiziune, pentru că nu se știe niciodată..


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro