Sari la conținut
Ultimele știri
Monden

Dan Helciug are și alte pasiuni pe lângă muzică: ,,Anul trecut am avut o revelație”

  • Publicat:
  • 2 minute de citit
Dan Helciug are și alte pasiuni pe lângă muzică: ,,Anul trecut am avut o revelație”
Social media

Dan Helciug este unul dintre cei apreciați artiști de la noi. Acesta și-a descoperit o nouă pasiune: pictura. Artistul va organiza în acest an o expoziție în care își va prezenta tablourile

Dan Helciug are și alte pasiuni pe lângă muzică

Dan Helciug și-a descoperit o nouă pasiune pe care abia așteaptă să le-o împărtășească fanilor. Din primăvara anului trecut, artistul a început să picteze. Acesta a avut un vis în care picta, iar ulterior gândul său s-a concretizat în ore alocate studiului pentru a picta cât mai bine. Dan Helciug a mărturisit că înainte să aibă acest vis, el mai desena uneori, însă nu era nimic serios. Talentul său în artă nu rămâne la nivelul de pasiune, ci și-a propus ca în acest an să organizez o expoziție cu tablourile sale.

,,Anul trecut am avut o revelație, am visat că pictam. M-am trezit, m-am gândit, apoi am început să mă documentez, am și niște prieteni pictori cu care m-am sfătuit, mi-am luat și niște cărți de pictură, de studiu, m-am uitat pe niște tutoriale pe Youtube ca să îmi perfectez puțin tehnica. Eu mai desenam înainte.

Pictez abstract și o să fac o colecție de tablouri, fiecare inițială a numelui meu va fi un element din tabelul lui Mendeleev. Vor fi grupate pe elemente chimice. Primul va fi Hidrogenul. Sunt 6 tablouri și voi face o expoziție cu artiști de-ai mei, cântăreți, care-și pictează. Voi face poate un eveniment la primăvară”, a mărturisit Dan Helciug pentru Click.ro.

Dan Helciug are și alte pasiuni pe lângă muzică: ,,Anul trecut am avut o revelație"
Social media

În cadrul interviul acordat, Dan Helciug a mărturisit că și-ar dori să participe la ,,Asia Express” alături de soția sa. Aceasta a precizat că nu a mai fost de ceva timp într-un reality show, iar emisiunea difuzată de Antena 1 ar fi locul ideal unde ar putea avea parte de o experiență inedită.

,,N-am mai participat la reality-show-uri, dar aș merge cu soția mea la ,,Asia Express”, mi se pare tare experiența”, a mărturisit artistul pentru sursa citată.

Te-ar putea interesa și

Citește mai multe în Monden