După ce și-a petrecut noaptea în arest, Dan Diaconescu riscă să ajungă iar în spatele gratiilor. Fostul patron OTV a a fost adus în fața magistraților de la Judecătoria Constanța. Procurorul de caz propune arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Procurorii cer ca Dan Diaconescu să fie arestat preventiv pentru 30 de zile
Dan Diaconescu a fost adus vineri, 7 aprilie, în cătușe în fața magistraților de la Judecătoria Constanța. Aici, va afla dacă rămâne în închisoare pentru următoarele 30 de zile, după ce noaptea și-a petrecut-o în custodia autorităților.
Fostul patron OTV se confruntă cu acuzații deosebit de grave. El este acuzat că a întreținut relații sexuale cu 2 minore, pentru care a plătit în repetate rânduri sume de bani. În plus, fostul parlamentar a știut încă de la început că fetele nu aveau 18 ani, deoarece ar fi cerut în mod special ca acestea să nu fi îndeplinit vârsta majoratului.
Cele două adolescente ar fi făcut parte dintr-o rețea de proxeneți. Iar în decursul ultimilor ani, l-au șantajat în mode repetat pe Diaconescu. Asta după ce l-au filmat între anii 2020-2021 în timp ce întrețineau relații intime.
Fostul patron OTV neagă că a întreținut relații sexuale cu minore
Avocatul fostului om de televiziune recunoaște că detaliile din anchetă au ajuns în presă sunt adevărate. Astfel că Dan Diaconescu, deși pledează nevinovat în fața magistraților, nu poate nega acuzațiile ce îi sunt aduse.
Ştim foarte bine că şi şedinţele sunt nepublice, şi dosarul este nepublic şi din cauza asta şi eu am fost extrem de surprins că foarte multe amănunte au transpărut ieri în media., a declarat Alexandru Murărescu, avocatul lui.
Fostul parlamentar și-a petrecut noaptea în custodia autorităților
Dan Diaconescu a fost ridicat de mascați de la reședința sa din București joi, 6 aprilie. Oamenii legii au avut parte de o „adevărată” aventură până să-l prindă pe fostul patron OTV, căci acesta a încercat să se ascundă de ei.
Soluția găsită de el a dat însă greș. A fost descoperit imediat într-unul dintre dulapurile din imobil și ridicat. Apoi a fost transportat la Constanța, unde s-a decis să fie reținut pentru 24 de ore.