Reclamă
Reclamă

Cutremurul  de marțea aceasta din Albania de magnitudine 6.4 a lăsat în urma sa doar distrugere și durere. Familiile încă își caută morții și răniții, așteptând cu disperare orice veste despre rudele lor care au dispărut în urma celui mai puternic cutremur din Albania din ultimul deceniu.

Pe mărură ce zilele trec, numărul morților găsiți sub dărâmăturile clădirilor crește și el. Surse oficiale au declarat că joi dimineața au fost descoperite încă 10 persoane decedate, ceea ce înseamnă că numărul morților s-a ridicat la 40. Cel mai tragic lucru este faptul că în rândul lor se aflau și copii.

În ajutorul Albaniei au fost trimise trupe de intervenție din diferite țări, cum ar fi Italia, Serbia, Franța, Grecia, Turcia, Finlanda și Croația. De asemenea, și România a hotărât să dea o mână de ajutor, trupele românești fiind printre primele care au ajuns în zonele afectate de cutremur.

Pentru a fi găsiți supraviețuitorii, sunt folosiți câini antrenați care îi pot mirosi pe cei prinși sub dărâmături. La acțiunile de căutare au intervenit și ofițeri din armată. Aceste eforturi nu sunt în zadar, deoarece până acum au fost găsite 45 de persoane în viață, care au primit imediat îngrijiri medicale.

Reclamă

„Echipele noastre au lucrat neîntrerupt de azi-noapte. Este o situație foarte, foarte dificilă.” a spus un reprezentat al pompierilor din Italia.

Premierul Albaniei, Edi Rama a declarat că țara este într-o situație de urgență. În acest sens, el a alocat mai multe fonduri și resurse zonelor afectate.

 

Reclamă
Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro