Caz incredibil în Olt, unde organele de poliție au fost informate de către localnici, de existența unui bebeluș de doar 3 zile abandonat într-o casă părăsită din comuna Morunglav , județul Olt. Micuțul a fost găsit într-o cutie de carton, învelit cu o păturică.
Din fericiere bebelușul era în viață, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru analize și verificări suplimentare, urmând să se stabilească unde va ajunge micuțul. Inspectoratul de poliție Olt afirmă că “Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Balş s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că un bebeluş, de trei zile, a fost abandonat într-o cutie din carton. Bebelușul era în viaţă, îmbrăcat şi învelit cu o pătură. A fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital pentru investigaţii”.
Între timp,polițiștii au decis să facă o verificare amănunțită a comunei unde au descoperit că mama bebelușului este o localnică în vârstă de 40 ani, încă nu au putut identifica motivul pentru care această a comis această gravă fapta.
Momentan se continuă cercetările urmând să se stabiliească exact condițile și împrejurările în care mama a ales să își abandoneze copilul, totodată și această va fi transferată pentru un control pshiatric amănunțit care să dovedesca dacă a a vut sau nu discernământ.