Reclamă

Au mai rămas câteva luni până când ar trebui să aibă loc rotația guvernamentală. Mai clar, în momentul în care au format o coaliție de guvernare, PNL și PSD au semnat un protocol. Potrivit documentului, în luna mai a acestui an, premierul din partea PNL, Nicolae Ciucă, ar trebui să plece de la conducerea Executivului. În locul acestuia ar trebui să fie numit liderul PSD, Marcel Ciolacu. 

Cu toate acestea, în timp ce social-democrații susțin sus și tare că va avea loc rotația guvernamentală în luna mai 2023, liberalii nu sunt atât de convinși de acest lucru. Mai mult decât atât, președintele Klaus Iohannis, care se știe deja că este foarte apropiat de PNL, nu a precizat cu exactitate faptul că îl va numi în funcția de premier pe Marcel Ciolacu. Șeful statului a spus că la momentul respectiv va lua ce decizie consideră că este bună pentru România.  

Emoții pentru PSD

De asemenea, mai multe surse politice susțin că Iohannis nu vrea să numească în funcția de premier pe Marcel Ciolacu, ci ori pe alt liber din PSD sau chiar să îl păstreze pe Nicolae Ciucă. General al Partidului Social Democrat, Paul Stănescu, a vorbit despre acest lucru și a făcut chiar și o amenințare. 

Mai exact, social-democratul a spus că rotația guvernamentală va avea loc în luna mai, în caz contrar, ar însemna o criză politică în România.  

„Eu sper că astăzi nu există oameni politici care doresc ca România să se întoarcă la harababura de dinainte de intrarea PSD la guvernare. E păcat să intoxicăm cetățenii cu discuții fără substanță, în condițiile în care există un protocol clar asumat. Nu avem nicio emoție cu privire la rotația guvernamentală și la desemnarea lui Marcel Ciolacu ca premier”, a declarat Paul Stănescu.

Cutremur pe scena politică din România! PSD îi amenință pe liberali: Alternativa înseamnă criză politică

Paul Stănescu, informații despre rotația guvernamentală

Oficialul din PSD a precizat că acest protocol și respectarea lui au asigurat o guvernare bună pentru România și o protecție pentru persoanele vulnerabile. De aceea, social-democratul susține că președintele Klaus Iohannis nu va intra într-un joc iresponsabil, mai ales în contextul regional și internațional instabil. 

„Un blocaj politic la București ar însemna scufundarea întregii regiuni în haos, numai bun pentru forțele antidemocratice care stau la pândă”, a avertizat Paul Stănescu. 

Stănescu a mai precizat că în acest moment, oficialii din guvern lucrează la un program de guvernare optimizat, bazat pe ceea ce a mers bine în ultimul an, dar și pe corectarea erorilor. De asemenea, el a mai spus că în acest moment este foarte multă treabă de făcut, iar politicienii nu se concentrează pe rotația guvernamentală. Aceasta va avea loc peste câteva luni bune.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro