Un nou cutremur a avut loc, în această dimineață, în zona Vrancea. Potrivit datelor oficiale, seismul s-a petrecut în ziua de 28 Aprilie 2020, la ora 05:58:17 (ora locală a României), în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZĂU. Seismul, produs la adâncimea de 115 km, a fost unul slab și a avut magnitudinea de 3.2 grade.
Un alt seism semnificativ, cu o magnitudine de 5 grade, a avut loc în zona Buzău, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o adâncime de doar 15 km, fapt care l-a făcut simțit într-o bună parte din țară.
De la începutul lunii aprilie și până în prezent, în România s-au înregistrat peste 20 de cutremure cu magnitudini între 2 şi 3,7. Cel mai semnificativ seism din acest an, care a fost simțit și în capitală, s-a produs pe 31 ianuarie, tot în județul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, și a avut o magnitudine de 5,2. 
Autoritățile ne reamintesc  că sunt câteva măsuri, care ne pot salva viața, nouă și apropiaților, în cazul unui seism puternic. Prima ar fi aceea de a ne păstra calmul și logica, întrucât panica ne poate bloca de multe ori acțiunile, ducând la gesturi iraționale. Al doilea sfat este acela de a nu pleca pe scări sau cu liftul, ci de a găsi zone sigure din casă în care să ne adăpostim, departe de ferestre sau de corpuri suspendate care se pot dărâma. Persoanele aflate înafara locuințelor sunt sfătuite să stea departe de clădiri, iar dacă sunt în mașină să parcheze în spații deschise.
Indicat ar fi ca fiecare să facă o evaluare anuală a clădirii în care locuiește, pentru a cunoaște riscurile la care se expune și a remedia eventualele probleme descoperite de specialiști. Și asta cu atât mai mult cu cât principala problemă a României în cazul unui seism o reprezintă clădirile. Numai în București sunt peste 300 de clădiri cu bulină roșie, care se pot prăbuși oricând.