Cutremur în România, miercuri, 2 iulie. Ce magnitudine a avut și unde s-a resimțit

Data actualizării: 15/07/2025

Un cutremur cu magnitudinea de 3,7 pe scara Richter a avut loc miercuri dimineață, 2 iulie, în zona seismică Vrancea. Seismul a fost înregistrat la ora 07:19 și s-a simțit în mai multe orașe din zonă. Datele au fost furnizate de Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP), care a transmis că adâncimea la care s-a produs a fost de 107,3 kilometri.

Cutremurul din 2 iulie e primul seism înregistrat oficial în România în această lună

Inițial, seismologii au estimat magnitudinea la 3,6 și adâncimea la 110 kilometri, însă aceste informații au fost ajustate după primele analize.

„Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor orașe: 43 km V de Focșani, 67 km E de Sfântu-Gheorghe, 67 km N de Buzău, 80 km E de Brașov, 94 km S de Bacău, 97 km SV de Bârlad”

, au transmis specialiștii de la INFP.


Înainte de acest eveniment, ultimul cutremur înregistrat în România a avut loc pe 25 iunie, în zona Banat, județul Arad. A fost o mișcare slabă, de 2.0 magnitudine, produsă la o adâncime de doar 11,7 kilometri.

Citește și:

În schimb, cel mai puternic seism din luna iunie s-a petrecut pe 23 iunie, tot în zona Vrancea, Buzău, la ora 04:42. Conform INFP, magnitudinea a fost de 4, iar adâncimea de 125,3 kilometri.

Tot în această perioadă s-a desfășurat în România exercițiul SEISM 2025, care a avut ca scop testarea reacției autorităților în cazul unui cutremur major similar celui din 1977. În cadrul simulării, au fost analizate efectele unui seism puternic care lovește Bucureștiul și alte două județe, dar care produce pagube și în alte 35 de orașe din 23 de județe.

Exercițiul SEISM 2025 a implicat aproximativ 2.500 de salvatori mobilizați din mai multe structuri, inclusiv ISU, SMURD, armată și poliție, pentru a gestiona un scenariu complex cu replici seismice, evacuări și intervenții rapide. Obiectivul a fost identificarea zonelor vulnerabile, testarea comunicării între instituții și antrenarea echipelor pentru o intervenție coordonată în caz de dezastru.

Potrivit datelor oficiale din cadrul simulării, dacă Bucureștiul ar fi lovit de un cutremur cu magnitudinea de 7,3 pe scara Richter, estimările aratănumărul victimelor ar putea ajunge la 20.000. Din acest total, cel puțin 4.000 de oameni și-ar pierde viața, iar restul ar reprezenta persoane rănite grav sau dispărute în urma prăbușirii clădirilor sau incendiilor izbucnite imediat după seism.

Exercițiul a fost gândit și pentru a evalua capacitatea spitalelor de a primi un număr mare de răniți într-un timp foarte scurt, dar și pentru a testa metodele alternative de comunicare în cazul căderii rețelelor clasice.

În paralel, au fost desfășurate acțiuni de căutare-salvare în clădiri simulate ca fiind prăbușite, folosind echipamente speciale și câini antrenați.

INFP monitorizează în permanență activitatea seismică din România, în special în zona Vrancea, care este considerată cea mai activă din punct de vedere tectonic. Fiecare cutremur este analizat în timp real, iar datele sunt actualizate în funcție de măsurătorile obținute de la stațiile seismice din țară. Astfel, magnitudinea și adâncimea pot fi modificate după primele estimări preliminare.

Seismele din Vrancea sunt cunoscute pentru faptul că, deși pot avea adâncimi mari, sunt resimțite pe arii extinse, inclusiv în orașe din afara regiunii, datorită structurii geologice a zonei. INFP transmite public datele despre cutremurele înregistrate și avertizează că pregătirea constantă a populației și a instituțiilor rămâne esențială pentru a limita efectele unui eventual seism major.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe substantial.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨