Astăzi, a avut loc un cutremur la ora 18:37 (ora locală a României), în zona seismică Vrancea. Anunțul a fost făcut de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremur în România
Seismul a avut magnitudinea de 2.3 grade, la o adâncime de 80 kilometri.
Mircea Radulian, cel care este directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a precizat că un seism important poate loc avea loc oricând în România. Specialiștilor le este greu să spună cu exactitate când s-ar putea produce un mare cutremur.
„Din punct de vedere al omului de știință, orice cutremur și alea mai mici, și cu atât mai mult cele mai mari, sunt extrem de prețioase. Nu ne dorim un cutremur pentru că știm ce înseamnă: distrugeri, pierderi de vieți omenești. Pe de alta parte, ca om de știință tu trebuie să fi foarte bine pregătit, să vânezi tot ce se întâmplă ca să ai date. Acestea sunt esențiale pentru ce măsuri vom lua în continuare. Orice studii și inclusiv predicția se bazează pe ce observăm noi”, a declarat directorul Institului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Mircea Radulian, în spațiul public.
Ce spun specialiștii despre un posibil mare cutremur
În cazul unui mare cutremur în România, cum a fost cel din 1977, Banca Națională a precizat că în jur de 5000 de oameni și-ar pierde viața. Numărul celor răniți este estimat la 10 milioane de români. Aceste estimări ai fost făcute având în vedere intensitatea cutremurului din 1977.
„În 1977 – când cel mai recent mare cutremur care a lovit Bucureștiul – la vremea aceea, peste 1500 de persoane au murit. Dacă un cutremur asemănător s-ar întâmpla astăzi, vor fi cu siguranță peste 4.000 de morți”, a dorit să precizeze Tatiana Proskuryakova, cea care are funcția de manager de ţară al Băncii Mondiale.
Problema reabilitării clădirilor în Capitală este una sensibilă. În anul 2021, doar 26 de clădiri cu risc seismic au fost reabilitate dintr-un număr total de 607.