Clipe de panică din cauza unui seism! Un cutremur de 5.6 grade pe scara Richter a avut loc vineri în statul american Nevada.
Unde s-a produs acest seism
Zona în care a avut loc acest seism este situată între orașele Reno și Las Vegas. Cutremurul neașteptat a băgat spaimă printre oameni, deoarece s-a resimțit pe o arie destul de mare, locuită de oameni.
Se pare că, din primele informații raportate de autorități, nu au fost raportate victime. În același timp, nici pagube materiale nu ai fost anunțate până acum, potrivit Biroului Şerifului din districtul Nye.
Potrivit seismologilor, cutremurul s-a produs la 57 kilometri nord-vest de Tonopah. Aceasta este reşedinţa districtului Nye. Acest seism a avut loc la o adâncime de doar 7,6 kilometri.
Se pare că a fost un seism de răsunet. Cutremurul s-a simțit până la Sacramento, în California. Sacramento este un oraş aflat la o distanţă de 563 de kilometri. Primele informații legate de zonele în care a fost resimțit cutremurul au fost publicate pe o rețea de socializare. Din fericire, nu au fost victime.
Oamenii au fost foarte speriați și au apelat la autorități. Norocul a fost că seismul nu a dărâmat nimic în calea sa și astfel nu au fost victime. De altfel, specialiștii se așteaptă și la replici ale acestui cutremur.
În ultima perioadă, California a fost zguduită puternic de mai multe seisme, acestea fiind din ce în ce mai mari. Acum, acest cutremur de 5.6 grade pe scara Richter a fost unul dintre cele mai mari.
Teroarea seismelor, prezentă și în România
Și în România, cutremurele parcă au pus stăpânire pe zona Vrancea. În ultima perioadă, foarte multe cutremure au avut loc în zona activă, doar în ultimele 10 zile fiind înregistrate peste 3 seisme. Majoritatea au avut loc la magnitudini cuprins3 între 1 și 4 grade pe scara Richter. Cel mai mare cutremur, de 5.2 a avut loc la finalul lunii ianuarie. Un alt cutremur puternic, de 5.0 grade pe scara Richter s-a produs pe data de 25 aprilie.