Reclamă

Înregistratorul de date de zbor și înregistratorul de voce din cabina piloților, cunoscute sub numele de cutii negre, ale avionului American Airlines prăbușit în fluviul Potomac au fost recuperate, potrivit National Transportation Safety Board, citată de CNN. Accidentul a avut loc în urma unei coliziuni cu un elicopter al armatei americane.

Pana în acest moment, peste 40 de trupuri neînsuflețite au fost scoase din apele fluviului Potomac. Ancheta privind cauzele coliziunii este la început, dar nu au fost raportate supraviețuitori în urma incidentului care a implicat un avion cu 64 de persoane la bord și un elicopter Black Hawk, în care se aflau trei militari.

Atenția presei internaționale s-a concentrat și asupra faptului că în momentul incidentului a fost prezent un singur controlor de trafic aerian. Potrivit unor surse, aceasta ar fi o situație anormală, dar considerată adecvată pentru un număr redus de zboruri, având în vedere lipsa de personal specializat în Statele Unite.

Ambele cutii negre urmează să fie transportate și analizate la laboratorul NTSB, care se află în apropierea locului accidentului. Conform CBS News, un raport preliminar este așteptat să fie emis în termen de 30 de zile, potrivit declarațiilor oficialilor de la National Transportation Safety Board (NTSB).


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro