Reclamă

Curtea Constituțională de la Chișinău a validat joi rezultatele referendumului privind integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Potrivit deschide.md, hotărârea va fi publicată într-o ediție specială a Monitorului Oficial al Republicii Moldova, stabilindu-se că data adoptării este ziua desfășurării referendumului.

Comisia Electorală Centrală a anunțat că prezența la vot a fost de 50,72%, îndeplinind astfel condiția necesară privind rata de participare. Dintre alegători, 749.719 (50,35%) au votat „DA”, în timp ce 739.155 (49,65%) au votat „NU”. Cetățenii cu drept de vot au avut de răspuns la întrebarea: „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”

Validarea referendumului a generat proteste și scandaluri în fața Curții Constituționale. Reprezentanții blocului prorus „Victorie”, conduși de deputata Marina Tauber, au încercat să depună o sesizare pentru infirmarea rezultatelor. „Noi mergem la Curtea Constituțională să depunem sesizare. Trebuie să cerem voie de la voi sau cum?”, a vociferat ea către forțele de ordine care nu le-au permis accesul în incintă pe durata ședinței Curții. Politicienii opoziției au acuzat poliția de tratament diferențiat.

În același timp, în fața Curții s-a organizat o acțiune de protest la care a participat și liderul Partidului Comuniștilor, fostul președinte Vladimir Voronin, alături de Victoria Furtună, candidată la turul I al alegerilor prezidențiale, despre care se crede că ar fi susținută de oligarhul prorus fugar Ilan Șor. „Acest referendum este despre cedarea puterii legislative” a declarat Furtună. „Jos decizia Curții” au scandat manifestanții.

Hotărârea Curții intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial sau la data indicată în ea. Validarea referendumului de către Curtea Constituțională marchează un pas important în direcția interacțiunii diplomatice și legislative a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro